Clauze abuzive pe calea contestatiei la executare?

In luna noiembrie a anului trecut, Curtea de Justitie a Uniunii Europene a emis o Ordonanta, in cauza C-75/19 MF împotriva BNP Paribas Personal Finance SA Paris Sucursala Bucuresti si Secapital Sàrl, prin care arata ca Directiva 93/13/CEE a Consiliului privind clauzele abuzive in contracte incheiate cu consumatorii trebuie interpretata in sensul ca:

se opune unei norme de drept national in temeiul careia un consumator care a incheiat un contract de credit cu o institutie de credit si impotriva caruia acest profesionist a inceput o procedura de executare silita este decazut din dreptul de a invoca existenta unei clauze abuzive pentru a contesta procedura mentionata dupa expirarea unui termen de 15 zile de la comunicarea primelor acte ale acestei proceduri, chiar daca acest consumator are la dispozitie, in temeiul dreptului national, o actiune in justitie in scopul constatarii existentei unor clauze abuzive a carei introducere nu este supusa niciunui termen, dar a carei solutie nu produce efecte asupra celei care rezulta din procedura de executare silita si care ii poate fi impusa consumatorului inainte de solutionarea actiunii in constatarea existentei unor clauze abuzive.

Ce inseamna acest lucru pe intelesul tuturor? Inseamna ca, in opinia CJUE, un consumator aflat in procedura de executare silita in baza unui contract de credit, poate ORICAND sa supuna instantei de judecata investita cu solutionarea unei contestatii la executare motive privind caracterul abuziv al unor clauze din contractul de credit, fara a i se putea opune o eventuala exceptie de tardivitate pentru nerespectarea termenului de 15 zile prevazut de legea romana pentru formularea unei contestatii la executare.

Interesant este faptul ca aceasta interpretare se afla intr-o vadita contradictie cu prevederile procesuale nationale in materia executarii silite, Codul de procedura civila prevazand atat un termen clar pentru formularea unei contestatii la executare (termenul de 15 zile de la art. 715 C.pr.civ.) cat si inadmisibilitatea invocarii criticilor privitoare la clauzele abuzive pe calea contestatiei la executare (inadmisibilitate prevazuta la art. 713 alin. 2 teza finala C.pr.civ. unde se prevede ca motivele de fapt si de drept privitoare la fondul dreptului pot fi invocate pe calea contestatiei la executare doar daca legea nu prevede o alta cale procesuala pentru desfiintarea acelui titlu – in cazul de fata, contractul de credit – , inclusiv o actiune de drept comun).

De precizat este faptul ca, in cadrul procedurii intrebarilor preliminare, raspunsul Curtii de Justitie nu ia forma unui simplu aviz, ci a unei hotarari sau a unei ordonante motivate. Instanta nationala destinatara este tinuta de interpretarea data atunci cand solutioneaza litigiul aflat pe rolul sau. Hotararea Curtii de Justitie este in aceeasi masura obligatorie pentru celelalte instante nationale sesizate cu o problema identica.

In aceste conditii, fireste, toata lumea se intreaba ce solutii vor fi pronuntate in acele cauze in care contestatorul procedeaza potrivit interpretarii CJUE (prin formularea unei contestatii la executare in care invoca si motive privitoare la clauzele abuzive, oricand in cursul executarii silite). In mod firesc, tinand cont de obligativitatea respectarii interpretarii europene, solutia ar trebui sa fie una de respingere a unei eventuale exceptii de tardivitate ori inadmisibilitate invocate de creditor.

Concluzie scurta, daca va aflati intr-o executare silita si ati ratat termenul de 15 zile pentru formularea unei contestatii si nici nu ati deschis o actiune de drept comun pe Lg. 193/2000 (clauze abuzive), Ordonanta CJUE va deschide calea formularii unei contestatii la executare chiar si la acest moment.

Pot parintii sa-si vanda proprietatile fara acordul copiilor?

Un text scurt intrucat am primit aceasta intrebare de zeci de ori. Povestea e clasica, in timpul vietii parintii decid sa-si vanda proprietatile catre unul dintre copii. Ceilalti copii isi si imi pun urmatoarea intrebare:

Are dreptul parintele sa faca acest lucru fara acordul celorlalti frati? (cumva perceptia fiind ca, astfel, ceilalti copii sunt dezmosteniti).

Raspunsul e simplu. Da, are voie. Nu trebuie sa ceara acordul celorlalti copii. Pentru ca orice om poate face ce doreste cu bunurile sale in timpul vietii. Drepturile copiilor asupra bunurilor detinute de parinti se nasc doar odata cu deschiderea succesiunii, adica in momentul in care parintii nu mai sunt. Ceea ce mosteneste copilul e ceea ce a RAMAS in patrimoniul parintilor la momentul decesului. Daca parintele, de-a lungul vietii sale, a decis sa-si vanda TOATE bunurile, asta inseamna pur si simplu ca nu mai exista bunuri in proprietate pe care copiii sa le primeasca la deschiderea succesiunii. In cazul in care parintii decid sa vanda (ATENTIE: NU sa doneze! caz in care exista anumite nuante) nu exista nicio obligatie legala in sarcina lor in sensul de a vinde in mod egal tuturor copiilor pe care ii au ori de a le pastra si celorlalti (ce nu sunt beneficiarii vanzarii) vreun bun pe care sa-l mosteneasca atunci cand va fi cazul. Aceeasi situatie in ipoteza in care decid sa vanda catre un strain. Nu este nevoie sa ceara acordul copiilor lor pentru o asemenea vanzare.

„Zombie Apocalypse” la Vaslui

Cu siguranta ati citit despre domnul de la Vaslui caruia i-a fost declarata moartea pe cale judecatoreasca (la initiativa sotiei – cum altfel?!). Revenit in tara, domnul a dorit (de inteles!) sa fie anulata aceasta hotarare intrucat se simtea cat se poate de viu. Sigur, decisiv a fost si modul cum comentau pe la birt vecinii omului: „Uite-l pe nea Costica! Era pe cand nu se vedea / Azi il vedem si nu e”.

Si, surpriza!, instanta ii respinge cererea. Vuieste presa, titluri apocaliptice, justitia este numita in fel si chip. Ba, mai mult, cazul ajunge si-n presa internationala. Toata lumea traieste cu mila bietului om viu care, oficial, e mort.

Ei bine, cu riscul de a distruge farmecul suculent al stirii, va voi spune ca solutia instantei este corecta din punct de vedere juridic.

In incercarea lui de a ramane viu si din punct de vedere legal, omul nostru a cautat solutia. Si s-a gandit sa se planga la Tribunal (instanta superioara) ca Judecatoria l-a ucis (mai exact, domnul ataca hotararea cu apel). Tribunalul l-a intrebat: ”Nu cumva ai vrut tu sa faci o  cerere de constatare a nulitatii hotararii prin care a fost declarata moartea judecatoreasca?” (incercand sa-l directioneze bland spre calea cea buna).

Omul nostru, ghinion, a zis ”NU”.

E drept, pare acelasi lucru pentru un necunoscator. Dar nu e. Si judecatorul, un specialist caruia, ii place/nu-i place, trebuie sa respecte normele procedurale, a fost obligat sa se pronunte pe ceea ce i s-a solicitat de catre domnul mort.

Legea spune ca: ”Cererea de constatare a nulitatii hotararii declarative de moarte in cazul în care persoana este in viata se face la instanta care a pronuntat hotararea” (Art. 948 alin. 1 C.pr.civ.). Rezulta, asadar, ca impotriva unei hotarari de declarare judecatoreasca a mortii NU se poate promova apel, aceasta cale fiind inadmisibila cata vreme ”mortul” viu are la dispozitie aceasta procedura speciala.

Totodata, art. 54 din Codul Civil ne spune ca: ”Daca cel declarat mort este in viata, se poate cere, ORICAND, anularea hotararii prin care s-a declarat moartea”

Asadar, vasluianul nostru va ramane ”mort” doar atat cat va considera de cuviinta. Cand va dori sa revina la viata, nimic nu-l opreste sa se adreseze cu o cerere de constatare a nulitatii hotararii declarative de moarte in fata Judecatoriei Birlad, cea care a pronuntat hotararea de declarare a mortii. De altfel, aceasta solutie i-a fost indicata si de Tribunalul Vaslui in motivarea hotararii prin care i-a fost respins apelul.

Speram sa-l revedem pe domnul nostru cu un statut civil corespunzator starii sale prezente si mai speram ca presa sa sune un prieten jurist atunci cand anunta apocalipsa in justitie.

Vedeti, dragi prieteni, de ce e important sa cunoasteti toate cele 33.513 acte normative in vigoare in Romania?

 

 

 

 

Poate executorul judecatoresc sa-mi ia copilul cu forta?

Pentru ca m-a intrebat cineva prin email acest lucru, cred ca e util sa raspund aici in caz ca mai sunt si alti parinti ce-si pun aceasta intrebare.

Nu. Conform actualei proceduri in materia executarii hotararilor judecatoresti referitoare la minori, daca executorul judecatoresc constata ca insusi minorul refuza categoric sa il paraseasca pe parintele la care se afla (ori, dupa caz, bunic/ruda/tutore) sau manifesta aversiune fata de parintele ce a venit sa-l ia, pur si simplu se intocmeste un proces verbal in care executorul consemneaza aceasta situatie si, sub nicio forma, nu poate lua minorul cu forta.

Ulterior, procesul verbal intocmit se comunica Directiei Generale de Asistenta Sociala si Protectia Copilului care, la randul sau, va sesiza instanta pentru ca aceasta sa dispuna un program de consiliere psihologica a acelui copil, pentru o perioada ce nu va depasi 3 luni. La finalul acestei perioade, psihologul numit de instanta va intocmi un raport pe care il va transmite inclusiv executorului judecatoresc. Dupa primirea raportului, executorul reia procedura de executare. Daca si de aceasta data se izbeste de refuzul minorului, poate sesiza instanta de la locul unde se afla minorul pentru stabilirea unor penalitati in sarcina debitorului (persoana la care se afla copilul: parinte/bunic/ruda/tutore).

Toate cele de mai sus se regasesc in dispozitiile art. 910-914 din Codul de procedura civila.

 

Decizie privind nepurtarea centurii de siguranta

Uneori, solutiile ne surprind si pe noi.

„Purtarea centurii de siguranta constituie obligatia conducatorilor auto si nu o contraventie”

http://www.avocatura.com/stire/12598/judecatoria-focsani-purtarea-centurii-de-siguranta-constituie-obligatia-conducat.html