Orice om poate dispune in timpul vietii de bunurile proprii dupa cum doreste. Aceasta inseamna ca un parinte poate sa-si vanda casa unuia din copii fara ca celalalt copil sa se poata opune acestei operatiuni juridice motivat de faptul ca, la decesul parinlor, el va fi privat de partea de mostenire ce i se cuvine.
Asadar, in principiu, un contract de vanzare-cumparare este cea mai stabila si mai sigura metoda prin care parintii pot transmite proprietatea unui imobil catre unul din copii, inca din timpul vietii.
Dincolo insa de costurile mari pe care le presupune incheierea unui astfel de contract (contractul de vanzare-cumparare al unui imobil nu se poate incheia decat in forma autentica, la notariat), mai exista un risc minor dupa aprecierea mea.
Orice parte interesata (de obicei un alt frate) poate promova actiune in constatarea simulatiei contractului de vanzare-cumparare. Ce inseamna aceast lucru? Se solicita instantei sa constate ca intentia partilor nu a fost vanzarea, intre parinti si copii rareori achitandu-se un pret pentru imobilul instrainat, ci s-a avut in vedere o donatie ascunsa. Avantajul admiterii unei astfel de actiuni pentru cel care o promoveaza nu este unul imediat. Bunul ramane in proprietatea celui ce l-a primit (nu se poate trece totusi peste intentia partilor), insa nu sub forma unei vanzari, ci sub forma unei donatii iar aceasta inseamna ca, la decesul parintilor, va putea fi obligat sa raporteze donatia si sa readuca bunul la masa succesorala in situatia in care s-ar fi incalcat rezerva succesorala a celuilalt mostenitor.
In sprijinul celui ce promoveaza o astfel de actiune (in general un frate al „cumparatorului”) vine si faptul ca legea civila romana instituie o prezumtie de donatie in situatia vanzarilor intre parinti si copii. Aceasta inseamna ca insasi legea presupune ca intentia parintilor a fost de a dona si nu de a vinde propriului copil. Pe langa acest „sprijin” legal, reclamantul va putea incerca sa probeze faptul ca nu s-a achitat pretul mentionat in contract, lucru destul de dificil avand in vedere absenta acestuia la incheierea actului si mentiunea din cuprinsul oricarui contract cum ca pretul a fost achitat. Asadar, in lipsa unei recunoasteri din partea paratilor, actiunea in constatarea simulatiei e destul de dificil de probat. Cu atat mai mult cu cat, potrivit dispozitiilor codului civil roman, proba cu martori nu poate fi admisa in contra celor consemnate intr-un inscris autentic.
Sub aceste aspecte, atunci cand parintii doresc sa va transfere doar dvs. proprietatea unui imobil, recomand contractul de vanzare-cumparare, singurul care va pune bunul la adapost fata de ceilalti succesori atunci cand se va dezbate succesiunea.
Cu speranta ca informatiile v-au fost de folos, va stau la dispozitie pentru intrebari suplimentare.
as dori sa-mi spuneti daca ; Primesc o casa de la mama mea /nu cunosc metoda neatacabila /,impreuna cu o sora,iar cealalta sora sa primeasca un teren de la mama noastra ,mentionez ca este de acord cu imparteala ,.daca sora care primeste terenul ne cedeaza partea mie si surorii mele ,mai poate avea vreo pretentie dupa decesul mamei noastre?
Ceea ce puteti face dvs. este sa mergeti toti 4 la un notariat si sa faceti in forma autentica o „imparteala de ascendent”. Ce inseamna aceasta? Intr-un limbaj simplu inseamna o impartire a masei succesorale realizata anterior decesului si conform vointei mamei. Daca nu ati face acest lucru din timpul vietii ei, dvs. fratii ati dobandi la decesul mamei bunurile in stare invidiza (avand dreptul la cote-parti fara a cunoaste in concret care va este bunul atribuit). In cadrul unei imparteli de ascendent e ca si cum ati face succesiunea dinainte sa moara mama primind fiecare un bun anume. Forma propriu zisa in care se va incheia acest act este aceea a unei donatii. Practic mama va doneaza din timpul vietii fiecaruia cate un bun din cele pe care le-ati fi primit in stare indiviza la decesul ei. Avantajul este ca deveniti proprietari imediat putand dispune de bunul respectiv si evitati o alta imparteala dupa decesul mamei (cu cheltuielile aferente).
Sora care primeste terenul poate ataca ulterior decesului mamei imparteala facuta pentru motive precum: vicii de consimtamant, nerespectarea formei solemne (daca actul nu se face la notariat), omisiunea de la imparteala a unui descendent (toti fratii trebuie sa fiti parte la imparteala), incalcarea rezervei succesorala a unui descendent (nu cred ca e cazul aici).
Sper ca v-am fost de ajutor.
Socrii mei ne-au facut contract de vanzare-cumparare incheiat acum 3 luni. au aparut discutii intre noi si ei si am fost amenintati ca ne vom trezi in tribunal in legatura cu apartamentul. Sotul meu mai are o sora iar socrii mei mai au o casa si terenuri la tara care ii raman surorii. contractul nu are clauze dar suma trecuta cum ca le-am fi dat-o in schimbul apartamentului este de 5000ron(asa a trecut notarul pentru ca taxele sa fie mai mici)
vreau sa stiu daca pot contesta actul si ce motive pot invoca?ce sanse su sa castige si daca castiga ce vom fi obligati sa facem?sa o despagubim pe sora sotului meu?sa pierdem orice drept asupra apartamentului?pentru ca noi am investit mult in acest apartament
Da, din pacate, neachitand pretul stabilit conform contractului sunteti expusi anularii acestuia (depinde insa de foarte multi factori si mai ales de PROBE).
Pretul este unul din elementele de esenta contractului de vanzare-cumparare. Neachitandu-l, vanzatorii au la dispozitie mai multe variante: pot sa ceara obligarea dvs. la plata acestui pret si mentinerea contractului, pot sa ceara rezolutiunea contractului, pot sa ceara a se constata ca pretul a fost unul fictiv si nu s-a urmarit in realitate plata acestuia (fiind vorba de un act simulat, nul ca vanzare-cumparare).
In tot acest ansamblu restul de proprietati ale socrilor nu conteaza. Se discuta strict de valabilitatea acestui contract.
Daca veti pierde acest proces, apartamentul revine in proprietatea socrilor iar dvs. ulterior ii veti da in judecata solicitandu-le sa va achite contravaloarea imbunatatirilor aduse imobilului.
Tatal mamei mele vrea sa ii vanda un teren. Mama a mai avut un frate care a decedat cu 20 de ani in urma. Era casatorit si avea doi copii. Ce ma intereseaza pe mine este daca ataca actul in instanta,ce sanse au sa castige anularea acestuia. Varsta bunicului este de 80 de ani.
Vrea sa-i vanda sau vrea sa-i faca act de vanzare-cumparare fara a lua in realitate niciun ban?
Nepotii ar putea ataca actul aratand ca este un act simulat si in realitate a fost vorba de o donatie (neplatindu-se pretul). Daca instanta ar constata simulatia si ar aprecia ca a fost o donatie, ulterior nepotii, in calitate de descendenti, ar putea cere reductiunea liberalitatilor excesive (intrucat li s-a incalcat rezerva succesorala).
Ce sanse au sa castige? Vor trebui sa demontreze ca nu s-a platit pretul (destul de greu de facut asta). Dar legea civila ii ajuta. Orice vanzare intre parinti si copii este prezumata a fi de fapt o donatie.
nu prea am gasit ceva referitor la…cum pot avea vreo pretentie de la „tata” cu care nu am stat deloc si abia l-am vazut, este trecut in certificatul de nastere ca tata si numele meu este cel al mamei de fata, am auzit multe pe chestia asta dar nimic care sa mi se para adevarat, tata s-a casatorit cand ma nascut mama si are si el o fata cu un an mai mica ca mine, deci suntem doua familii separate, eu pot face ceva ca pot avea ceva de la el…nici macar pensia aceea alimentara nu a dat-o decat vreo 10 ani pt ca lui mama ia fost mila de el, acum are apartament, casa, banii si il doare in…., ideea e ca el daca isi face ceva de gen…contract de vanzare-cumparare cu nevasta lui sau cu fiica lui pe apartament, eu o sa raman pe dinafara sau oricum nu am nici un drept decat daca mi se ofera ceva…daca stie cineva ceva in legatura cu asta il rog sa imi trimita un e-mail…multumesc, am scris cam mult si nu stiu daca se intelege ceva…
Cata vreme v-a recunoscut si e trecut ca si tata in certificatul de nastere, (chiar daca nu s-a comportat ca atare), aveti drepturi la succesiunea lui atunci cand nu va mai fi. Descendentii sunt mostenitori rezervatari si chiar daca tatal dvs. ar vinde , gasiti o varianta sa atacati actul si sa reintregiti rezerva succesorala la care aveti dreptul.
parintii mei au facut contract vanzare-cumparare cu uzufruct viager fratelui meu,pretul fiind derizoriu ba mai mult bani nu au fost primiti de vanzatori,acest lucru il confirma tatal meu inca in viata ,mama fiind decedata ,de un an a decedat si fratele meu,care la data incheieri acestui contract era casatorit ,avand un copil acum fiind major.Eu si tatal meu meu vrem sa cerem anularea acestui act,ce sanse avem.VA MULTUMESC!
Revin cu unele detalii : nu sa dezbatut nici o succesiune dupa nici unul (mama si fratele),intre parintii si familia fratelui au fost nenumarate discutii fortand sa incheie acest act,care au continuat si dupa incheierea lui ,chiar dupa decesul mamei ,tatalui meu i sa incalcat dreptul uzufructului locuind intr-o singura camera unde isi desfasura toate cerintele necesare vietii,se pot dovedi numai cu martori ,pentru ca tatal nu a facut nicio plangere ptr, ai fi bine fratelui meu,drept pentru care bine tot nu a fost,sotia si fiul fratelui au parasit domiciliul innainte de moartea lui ,nefiind prezentii nici la mormantare,cheltuielile de mormantare fiind suportate de mine(tatal avand probleme grave de sanatate ,are 72 de ani),mama adecedat in2001 si fratele in 2010,VA MULTUMESC
Doamna Stefan, asa cum v-am raspuns si pe mail, teoretic un contract de vanzare-cumparare caruia ii lipseste pretul se sanctioneaza cu nulitatea absoluta. Problema in speta dvs. este ca, aproape cu siguranta in contract este trecuta mentiunea ca pretul s-a achitat. Dvs. ar trebui sa rasturnati aceasta mentiune. Unul din vanzatori cat si cumparatorul sunt decedati ceea ce complica lucrurile.
Pe de alta parte, imi spuneti ca tatalui nu i s-a respectat dreptul de uzufruct. In masura in care puteti dovedi asta, e un motiv bun pentru a solicita rezolutiunea contractului.
Mai e un aspect demn de avut in vedere. Spuneti ca sotia si fiul fratelui au parasit imobilul cu 4 luni inainte de decesul fratelui. Cand mai exact a decedat fratele? Pentru ca, potrivit dispozitiilor Codului civil, ei puteau accepta succesiunea fratelui intr-un termen de 6 luni de la deschiderea ei. Sa o accepte expres sau sa faca acte de acceptare tacita. Nefacand acest lucru, dvs in calitate de mostenitori subsecventi, puteti merge la instanta sa se constate ca cei doi sunt straini de mostenire. Iar in aceasta situatie, mostenirea fratelui va revine dvs. si tatalui. Aceasta varianta are insa un punct slab si anume: bunul fiind instrainat cu contract de vanzare-cumparare fratelui care era casatorit, aceasta inseamna ca bunul a devenit bun comun al sotilor. Si atunci sotia are la randul sau dreptul la jumatate din bun iar problema succesiunii fratelui nu rezolva problema.
Eu va recomand sa luati toate actele pe care le detineti si sa mergeti la un avocat pentru a stabili cea mai buna varianta posibila si a identifica puncte tari/puncte slabe pentru ca ulterior, sa luati o decizie in cunostinta de cauza. Eu v-am oferit cateva directii posibile.
VA MULTUMESC PENTRU LAMURII. FRATELE A DECEDAT PE 13 AUGUST 2010
Am primit de la parinti o casa prin act de vanzare-cumparare. Din cauza tensiunilor aparute ulterior in familie, generate de nemultumirea surorii mele, doresc sa le inapoiez casa. Imi puteti spune, va rog, care ar fi modalitatea legala cea mai putin costisitoare pentru aceasta? Se poate anula actul de vanzare-cumparare in mod unilateral, doar de catre mine? Si in ce conditii? Multumesc de raspuns.
Sotia mea are datorii la banci insa a renuntat sa le mai plateasca din lipsa banilor. Mai are o sora si un frate si ambii parinti in viata. Stim ca dupa moartea parintilor care au 75 ani, banca ii ocupa locul de succesor. ar fi o solutie acest contract de vanzare cumparare dinspre parinti catre sora sotiei in care avem incredere ca ne-ar da ce ni se cuvine? si ca sa fie treaba mai sigura ar putea vinde unui apropiat care la randul sau sa vanda catre sora sotiei. sa nu fie disputa din partea bancii?
Mariei:
Din pacate notarii nu sunt de acord cu rezolutiunea voluntara a contractului de vanzare-cumparare (desi dupa parerea mea, cata vreme el a fost incheiat pe baza acordului partilor, le fel se poate desface). Cu atat mai mult nu exista posibilitatea anularii unilaterale a actului (exclusiv ca urmare a vointei dvs.). Probabil ca singura modalitate este re-vanzarea de la dvs. catre ei. Sau vanzarea unei cote de 1/2 din dreptul dvs. de proprietate catre sora (pentru a linisti lucrurile in familie si a fi impartirea echitabila).
Cum poate tata sa-mi treaca casa de la tara pe numele meu,el mai avind si alte proprietati.
Pt. Silviu: Daca aveti incredere….poate fi o solutie. Orice om e liber sa dispuna cum doreste de bunurile sale in timpul vietii. Greu de crezut ca banca ar putea demonstra ca acesta act s-a facut pentru a se diminua viitoarea masa succesorala la care ar fi fost indreptatita sotia dvs.
Lui Paulo: contract de vanzare-cumparare, donatie, testament. Sunt atatea posibilitati. N-are nicio relevanta ca parintele dvs. mai are si alte proprietati.
parintii mei vor sa-mi dea mie casa,acum cit sint in viata ce fel de acte tre sa facem sa nu platim mult?
iar a doua la mina cum tre sa procedam ca sotul meu sa nu faca parte la cea ce imi dau ei? multumesc
Pt. Tincuta.
Mai aveti frati?
Donatia pare cea mai la indemana modalitate pentru dvs. Mai ales daca sunteti unicul copil. Bunul primit prin donatie in timpul casatoriei devine bun propriu si, in caz de divort/partaj, nu intra in masa bunurilor partajabile.
Buna ziua,
Am si eu urmatoarea problema :
Socrii mei detineau 5000 mp teren pe care este amplasata si locuinta lor. A impartit terenul in 2 loturi de cate 1000 mp si unul de 3000 mp pe care se afla si locuinta lor. Unul dintre loturile de 1000 mp ni l-a vandut prin contract de vanzare cumparare fara clauza de intretinere sau o alta clauza . La notariat s-a declarat ca au primit in totalitate suma xxx ,ceea ce practic nu s-a intamplat, fiind vanzatori ambii socri iar cumparator eu si sotia. Vanzarea s-a realizat in februarie 2009. Noi pe teren ne-am construit o locuinta. De cateva saptamani socul ne ameninta ca va anula actul si ne lasa pe drumuri.
Intrebarea mea este, poate dovedi dupa 2 ani si cateva luni ca nu a primit banii si sunt sanse sa anuleze contractul ?
Va multumesc mult !
UN SFAT BUN-daca parintii dumneavoastra va vinde o casa sau un apartament ca sa nu va mai atace nici un eventual mostenitor revindeti si dumneavoastra mai departe. BAFTA
buna
eu am 23 de ani.parintii mei au divortat cind aveam 7 ani, dupa 3 ani el recasatorit cu o d-na si au facut o fata impreuna, in 2009 au divortat, iar iarna aceasta el a decedat.
As vrea sa stiu daca am si eu parte la casa unde locuiau ei? (Care era scrisa pe numele lui)
Am o problema Parinti mei s-au divortat. Eram trei frati, fratele cel mare si eu la mijlocie am ramas cu tata, si fratele cel mic a plecat cu mama. Tata a ramas cu casa si fratele cel mare si eu mijlocia ne-a dat la o casa de copii (camin). Dupa un timp,tata a trait cu alta femeie,cu care a avut altii doi copii. Sau despartit (Nu sau divortat pentru ca nu sau casatorit). Fratele cel mare sa casatorit dar dupa putin timp a murit. Dupa doua luni a murit tata, si acum am ramas eu mijlocia si fratele cel mic. Actele si tot cea ce avea tata pe numele lui au disparut intre fratele si surorile lui tata. Eu am o fotocopie de o hirtie de la notariat de o vinzare cumparare pe numele mamei si tatei de o casa de . E tot ce am si nu stiu daca cu hirtia asta pot sa rezolv ceva. Si cei doi frati vitregi au drept la ceva? Viuda fratelui cel mare ce drept are ? Multumesc .
am gasi o casa de cumparat la niste batrani,dar inainte cu doi ani o vanduse la un turc si nu au respectat contractul.Batrani l-a dat in judecata ca nu a mai platit restul de bani,in contract scrie,NEPLATA INTREGII SUMI SAU A DOUA RATE CONSECUTIV,CONTRACTU SE REZILIAZA.ce trebuie sa faca,pe batrani ii obliga sa dea suma inapoi,daca nu scoate casa la licitatie,cum trebuie sa procedam?acum 6 luni batranu a murit din cauza asta,VA RUGAM SA NE AJUTATI,CE TREBUIE SA FACEM,CUM ESTE CORECT,CEL CARE NU RESPECTA CONTRACTU SA PLATEASCA SAU SA DEA UN OM IN STRDA,CA PE BATRAN L-AU BAGAT IN PAMANT?NU MAI INTELEG,VA MULTUMESC
Pt. Ionut M: Legea il ajuta partial pe socrul dvs. si instituie in favoarea lui o prezumtie. Si anume ca, in realitate, vanzarile dintre parinti si copiii sunt prezumate a fi donatii (si pretul nu se pateste).
Aceasta este insa doar o prezumtie care e necesar sa fie completata de alte probe. Daca socrul dvs. ar incerca acum anularea actului ar insemmna sa admita ca a declarat in fals la notariat la incheierea contractului (in contract se prevede ca pretul a fost platit, nu?). Si ar trebui sa dovedeasca ca nu i-ati dat acei bani despre care el a declarat intr-un inscris autentic ca i-a primit. Cum? V-a insotit cineva la notariat? Stie cineva daca s-a platit sau nu? Ati facut vreun alt act de mana in care sa mentionati ca pretul nu se achita?
Eu zic sa nu va faceti griji. Vanzarea este irevocabila iar neplata pretului este aproape imposibil de dovedit.
Pt. George: Apreciez ajutorul dvs. Insa, haideti intai sa invatam limba romana, sa urmam o facultate de drept, sa dam multe examene si abia dupa aia sa dam sfaturi juridice celor ce ne solicita.
Pana veti face si dvs. asta, permiteti-mi sa raspund intrebarilor ce mi se adreseaza.
Pt. Rulsana:
Da, in calitate de fiica aveti dreptul la succesiunea tatalui in cota egala cu fiica din a doua casatorie.
Spuneti ca in 2009 au divortat. Verificati daca nu cumva au facut partajul pe apartament si sa fi fost atribuit sotiei (situatie in care nu mai aveti niciun drept).
Pt. Simona: Dvs. trebuie sa faceti succesiunea dupa tata. Aceasta va fi culeasa de dvs., fratele cel mic si cei doi copii din a doua „casatorie” (daca sunt recunoscuti de tatal dvs.). Vaduva fratelui are drepturi la succesiunea lui, nu la cea a tatalui dvs.
Verificati la primaria de domiciliu sa vedeti cu ce bunuri figura tatal dvs.
Pt. Elena: pai daca s-a rezolutionat contractulul, se dispune repunerea partilor in situata anterioara. Adica batranii primesc inapoi casa si turcu’ primeste inapoi pretul. Nu e firesc sa fie asa?
NU stiu ce obiect a avut dosarul, daca s-a dispus rezolutiunea, daca a fost obligat cumparatorul sa achite diferenta de pret, cine e proprietar actual. Nu pot sa va raspund mai amplu de atat in lipsa actelor incheiete pe aceasta problema.
Buna seara, eu am o problema mai complicata. Impreuna cu sotul meu am construit o casa (pt a fi taxele mai mici avem autorizatie de extindere locuinta) pe terenul soacrei mele, acum 10 ani. urma sa facem actele pe numele nostru, am amanat si toti banii pe care i-am avut (inclusiv credite de nevoi personale) i-am bagat in casa si acum vrea sa ne dea afara din locuinta si sa faca acte de vanzare cumparare pt alt copil. Ce s-ar putea face sa nu ne pierdem locuinta? In aceeasi situatie se afla si socrul meu. terenul si casa cum se afla in momentul cumpararii (anul 1977) sunt pe numele soacrei, minora la aceea vreme si in actul de vanzare cumparare este specificat ca cumpara cu acordul parintiilor Logic ca banii au fost de la ei, nici cu acestia nu mai vorbeste, noi ii avem in grija). Casa a fost refacuta in totaliate impreuna cu socrul meu (casatoaria lor a avut loc la cateva luni dupa cumparare), apoa am construit noi in continuare.
Socrul meu are sansa ca printr-un proces sa poata trasforma bunul prorpiu in bun comun si sa aibe si el drep asupra lucuintei si sa nu fie evacuat in urma divortului? mentionez ca in cei aproximativ 34 de ani de casnicie soacra mea nu a lucrat decat vreo 8 ani, in rest a fost casnica si ca nu a contribuit financiar la ridicarea locuintei? Multumesc mult pt ajutor, sunt disperata, mai am rate de platit inca vreo 8 ani si chiar nu stiu ce as face daca as fi evacuata si ar face acte altui copil pe munca mea.
Buna ziua.
Am si eu o intrebare: Parintii mei sunt casatoriti dar locuiesc separat. Mama mea a mostenit o porprietate de la mama ei. In timp ce bunica traia, eu locuiam la ea si eram inregistrata la primaria din comuna un care locuia bunica, insa nu aveam domiciliul acolo. Dupa moartea bunicii eu m-am casatorit si am plecat de acolo. Mama mea insa a „vandut” proprietatea respectiva la o sora de-a mea. S-a facut deci un contract de vanzare-cumparare, dar a fost de fapt o donatie ca dupa cate stiu en nu s-a achitat nici un pret. Intentia mea este de a ataca acest contract, in ideea ca fiecare dintre frati si surori sa-si primeasca partea cuvenita. Intrebarea mea este: ce sanse am? Poate mama sa vanda singura un bun in timp ce este casatorita? Are tatal meu ceva de spus in vanzarea respectiva? Daca mama mea declara ca nu a fost o vanzare, ci o donatie, se poate anula contractul mai usor?
buna,
acum 4 ani bunica mea a insistat sa facem ceva ca apartamentul unde locuieste sa nu-i ramana fiului ei( respectiv tatal meu) deoarece nu erau in relatii bune. astfel, am facut la notar un act de v-c cu clauza de uzufruct viager in favoarea ei si acum bunica mea a decedat. relatiile mele cu tatal meu nu sunt dintre cele mai bune asa ca as vrea sa stiu daca pot avea surprize din partea lui, gen sa ceara anularea actului sau ceva de genul asta. mentionez faptul ca eu am platit toate facturile, impozitul, am facut imbunatatiri in casa…acum mi-ar fi cumva greu sa le pierd. pot sa pierd apartamentul intr-un eventual proces? de asemenea, in contract scrie ca suma s-a platit.
multumesc .
doamna avocat parinti mei au facut acum 12 ani un contract de vanzare cumparare cu clauze an tot acest timp parinti mei au anbunatatin an curte si au construit nu mai vorbesc ca au antretinut-o pe matusa mea,dar ia acum ai ameninta k desface contractul asi vrea sa sti daca se poate sau daca parinti mei primesc despagubiri
Am urmatoarea problema; am primit mostenire de la patinti ,un apartament ,eu fiind copil unic. Doresc sa stiu, in cazul decesului meu ,copilul sotului ,provenit din afara casatoriei ,va avea vreun drept asupra acestui apartament? Mentionez ca impreuna avem ofiica, stabilita in Canada.Ce trebuie sa fac eu, pentru ca aceasta sa ramana unica mostenitoare? Acest apartament este doar pe numele meu ,nu si al sotului.Va multumesc.
sotul meu si-a luat in urma cu 2 ani un apartament. din anumite motive a trebuit sa-l cumpere pe numele parintilor. dupa ce a terminat de achitat ratele la apartament, au facut un act de vanzare-cumparare pe numele lui. ce drepturi au parintii lui la acel apartament si ce drepturi are fratele lui ?
Acum 14 ani tatal meu mi-a vandut apartamentul . Eram casatorita de doua luni. La data cumpararii a fost mentionat un pret (cel mai mic )pe care se prezuma ca l-am achitat. Actul este incheiat si autentificat la notariat. In realitate suma nu a fost achitata niciodata. Din cauza tuturor viciilor, relatiile cu sotul meu nu au fost dintre cele mai fericite. Vreu sa divortez sa nu mai am nici-o treaba cu el. Vrea jumatate din valoarea apartamentului. Am doi copii in intretinere si nu as avea suma necesara pentru un astfel de partaj.Doresc sa stiu daca se poate anula contractul de vanzare -cuparare iar partile sa fie repuse in situatia de dinainte.Pot fi o proba ca actul este fictiv, nu a fost platita nici-o suma, acesta imbracand forma unei donatii dintre parinti si copiii? Multumesc
Un executor judecatoresc poate anula un act de vanzare-cumparare.
Doresc sa cumpar de la tatal meu un apartament. In conformitate cu Art.77.1 al.4 din Codul Fiscal si Norme metodologice 151.5. – Pot face un act de vinzare-cumparare cu suma de 100 ron. ?
Multumesc!
Buna ,
Asi vrea sa-i fac un act de vanzare pe un apartament optinut inaintea casatoriei unicului copil . La notariat trebuie da -si dea consimtanintul si actualul meu sot ?Mentionez ca apartamentul este dobandit inaintea casatoriei cu acesta.
in anul 2007, impreuna cu sotia mea, am contractat un imprumut de nevoi personale cu garantie ( un teren). ulterior contractarii acestui credit am cumparat un alt teren pe care am construit o casa ( bun comun al ambilor soti). acum am ajuns in situatia in care nu mai pot achita creditul luat in 2007. pt a ma feri de executarea silita as dori sa vand casa pe numele unei cunostinte, urmand ca banca sa-si execute terenul pe care il are in garantie ( altul decat cel pe care este construita casa) si care, evident, nu va acoperi valoarea creditului. intrebarea mea este daca banca poate ataca in instanta vanzarea casei mele si ce sanse ar avea sa castige? vreau sa precizez ca vanzarea casei mele o voi face in momentul in care executarea casei nu este inceputa si ratele la credit sunt la zi.
Tatal meu vrea sa-mi lase apartamentul in care am locuit dintotdeauna mie. Eu mai am o sora din prima casatorie a tatului care este plecata de foarte mult timp din tara. Am inteles ca cea mai sigura metoda ar fi actul de vanzare-cumparare insa ne-am mai gandit la o varianta si anume: tatal meu sa divorteze de mama iar in urma divortului la partaj sa lase casa mamei (deoarece eu sunt singurul copil al ei) !
As dori niste pareri/sfaturi pertinente legat de a doua varianta expusa de catre mine. Va multumesc!
sa facut un contract vanzare cumparare cu drept de uzufruct viager partial intre parinti si un copil (frate mai mic). El poate fi propieter de drept sau se va dezbate o succesiune.Mentionez ca noi suntem 7 frati si acest act sa facut fara ca noi sa stim.ambii parinti au decedat.
am un credit la banca ,se pare ca la servici vor fi ceva probleme (sistm bugetar) am pe numele meu un apartament si o masina,daca asi fi in imposibilitatea de plata ce este de facut
daca asi vinde apartamentul banca poate ataca actul de vinzare cumparare sau ceva asemanator
daca asi vinde unui nepot din partea sotiei care pot fi consecintele
cu consideratie
ionut
Dna avocat,
Am si eu o intrebare: vreau sa cumpar un imobil de la o doamna care l-a dobandit in urma unei donatii de la tatal ei acum 3 ani. Tatal ei a murit. Am facut precontractul si dna notar a intrebat-o daca imobilul este locuinta de familie (raspunsul fiind nu, desi am auzit ca sotul ei nu ar avea dreptul la ceva din acest bun pentru ac donatia i s-a facut doar ei si nu se imparte, chiar daca era deja casatorita in timpul donatiei), doamna care vinde fiind casatorita. Intrebarea mea este daca fratele doamnei poate ataca actul de vanzare cumparare care se va face intre mine si doamna care figureaza in actul de donatie dintre ea si tatal ei. Mie notarul mi-a explicat ca daca fratele vrea sa atace bunul, trebuie sa o faca pana in momentul in care se va vinde pentru ca atunci va figura pe numele meu si el nu va mai putea decat sa o dea pe ea in judecata sa il despagubeasca, insa nu bunul. Este adevarat? Pe mine nu ma intereseaza ce vor face ei apoi, insa ma intereseaza daca el va putea sa atace acest imobil care va figura pe numele meu. Va multumesc mult.
Buna ziua,doresc sa cumpar o garsoniera si am o mica nentelegere.Garsoniera este proprietatea biserici adventiste,care a cumparat-o in anul 1999 cu suma de 84.000.000 leide la o batrana,aceasta beneficiind pana la deces in anul 2000,de uzufruct viager.Din contractul de vanzare-cumparare rezulta ca aceasta nu era cosatorita,dar nu sunt mentionate toate datele de stare civila decat seria si numarul B.I, si daca are mostenitori.Intrebarea mea este daca dupa 12 ani ar aparea un mostenitor,ar putea ataca contractul de vanzare-cumparare pe care l-as incheia eu cu BISERICA ADVENTISTA.Astept cat se poate de repede un raspuns,multumesc anticipat.
Va rog sa ma ajutati cu o parere:
in urma cu 3 ani,am intrat in posesia unui apartament, cu uzufruct viager de la mama si sotul ei, la initiativa acestuia. S-a efectuat un contract vanzare -cumparare, fara clauze, in afara de datoria mea de a plati taxele si impozitele aferente. Sotul mamei intre timp a decedat. Mama, are acum 71 de ani,si din pacate, starea ei de sanatate mintala s-a deteriorat.
Eu nu traiesc in Romania, iar ea, fiind o persoana f.f. dificila nu are decat cateva cunostiinte, pe care le accepta cat de cat, printre care si o anume persoana, care cred ca o influenteaza in directia anularii contractului incheiat. Foarte probabil, sa profite de confuziile emotionale ale mamei mele si sa il obtina ea.
Mama are fel de fel de obsesii si inchipuiri, m-a dezolat starea ei. Dar nu accepta ideea ca ar trebui sa mearga la un medic psihiatru. Dupa parerea ei toata lumea e nebuna, si rea in afara de ea.
In ultima vreme ma ameninta ca va anula contractul. Nu inteleg de ce vrea sa fie iar pe numele ei.
Este putin in cumpana, fiindca o notara i-a spus ca “cumva, e posibila o anulare a contractului dar nu are rost sa cheltuie bani multi pt. asta, cand de fapt casa imi va ramane tot mie, trecand-o pe numele ei. ” Asta este de fapt intentia ei, de a-mi lua apartamentul.
Nu de mult, a avut o legatura …amoroasa, sa zic asa…cu un infractor, care nu mai avea mult si vindea apartamentul, prin falsificarea actelor. Are impresia ca toti barbatii o curteaza, aduce acasa fel de fel de persoane dubioase care ai intra pe sub piele, prin lingusire sau falsa adoratie…ce pot sa spun, mi-e teama pt. ea. Aflu aceste lucruri de la sora ei, mie nu imi povesteste nimic, ba chiar neaga vehement tot ce ai spun ca am aflat…Minte, minte, si iar minte. Nu pot face nimic. Daca as vrea sa o duc la un medic, este clar ca nu am sanse sau ar crede ca vreau sa o scot din casa.
Credeti ca poate anula contractul unilateral? Ce pot face pt. ea, cum sa o tratez?
va multumesc anticipat!
-sotia mea a cumparat de la socrul meu o propietate , printr-o chitanta de mana inainte de decesul soacrei mele ,soacra nu apare in respectiva chitanta ;
-actul de propietate (original )este pe numele socrului ;
-bunul a fost dobandit in timpul casatoriei de catre socrii ;
-sotia mea mai are o sora ;
– sora sotiei nu si-a dat acordul ;
-nu exista nici un act juridic(notarial) cu privire la vanzare-cumparare catre sotie ;
Acum suntem in judecata cu socrul ,cu privire la neprezentare la notariat pentru incheierea actului de vanzare cumparare stipulat in chitanta de mana . Intrebarea este :
Daca actul ( hotararea judecatoreasca )dupa pronuntare , se poate „surpa” , odata cu intervenirea sorei – sotiei ,( in timp )?
-VA MULTUMESC !
Buna ziua,
Am si eu o intrebare daca parintii mei mi-au facut contract de vanzare cumparare cu clauza de uzufruct viager, intre timp tatal meu a murit, mai tb ca eu si mama sa facem succesiunea? La un contract de comodat pt.pfa intre cine si cine il fac?
Va multumesc
Acum 5 ani am facut cu mamaia un contract de între?inere ?i clauza de uzufruct viager dupa moarete tataia ,mamaia sa schimbat vrea sa pleca de acolo cauta tot felul de acuzati ce seanse am sa castig procesul,si de a nu pleca din casa am investit bani in ea.
Buna ziua, va rog sa-mi raspundeti,un contract de vanzare cumparare cu clauza de intretinere in care este trecut pretul de vanzare si clauza de intretinere, poate fi anulat pe diferite motive(donatie ),pentru o creanta fiscala?Actul a fost incheiat in urma cu 1 an si jumatate.MULTUMESC.
buna ziua.am si eu o intrebare..:mama sotul meu,unica proprietara a actului de proprietate a unui imobil,doreste sa incheie un contract de vanzare cumparare cu fiul acesteia,aceasta avand varsta de 61 de ani,si fiind mama a 4 copii.as dori sa stiu daca copii pot ataca aceasta decizie in instanta,acestia nefiind de acord cu decizia luata.multumesc anticipat…
buna ziua!am o bunica care locuieste singura intr-un apartament din galati,nu vrea sa dea drumul la usa nici nepotilor , nici fiicei sale.Acum o luna mama mea a mers sa stea de vorba cu ea ,iar la usa a aparut un domn si o domana(necunoscuti),a intrebat ce e cu ei,iar acestia au raspuns ca au venit sa o ajute si i-au trantit mamei mele usa in nas.A doua zi mama mea merge din nou si nu i se mai raspunde,in ziua respectiva a fost la politie depunand plangere in potriva lor.Dupa o saptamana de zile primeste un raspuns banal din partea politiei (nu am avut ce face in urma plangerii depuse pentru ca acele persoane starine nu au vrut sa deschida usa,doar ca au luat o declaratie de la un vecin, despre care mama mi-a spus ca nu ar mai fi in viata).Acum doua zile bunica mea a fost internata de urgenta in spital(din spusele vecinilor era vanata si abia mai vorbea).Daca sa facut act de vanzare- cumparare pe acel apartament mai exista v sanse sa fie recuperat?daca da cum? In legatura cu acele persoane straine din apartament unde asa putea aplea ,daca politia nu a rezolvat nimic.
Se poate face un act de vanzare – cumparare daca mostenitorii mai sunt in viata?Cum as putea contesta acel act pentru ca bunica din pacate sa stins din viata si a lasat apartamentul unor nemernici.Multumesc!O zi buna!
n 2007 am facut imprumt bancar la banca X in baza buletinului fara giranti ,ipoteci etc .In 2008 am facut refinantare la imprumut si tot in 2008 am facut un imprumut bancar la banca Z pt achizitionarea unui logan cand veam salarii bune si servici, Am platit ratele pana in 2011 luna august , rata la banca Z o plateste fica mea iar eu la banca X.In 2011 iunie am ramas fara servici fiind implicat intr-un accident rutier [ penal ].in iulie 2011 am vandut apt pesrsonal avand nevoie de bani pt proces pt av , expertize si nevoi personale nemai avand servici atat eu cat si sotia care nu are nici un venit fiind bolnava .Am luat legatura cu bancain septembri 2011 explicand ca am ramas fara servici si nu pot sa mai acopar toata rata , banca mi-a propus ca timp de 1 an sa platesc numai dobanda prelungind contractul bancar cu 2 ani . .[ pe apt am luat decat 60000 ron ] auto este gaj la banca Z pana la ultima rata contractuala adica pana in 2017 . In afara de masina nu mai am nimic personal pe numele meu sau al sotiei . Intreb daca nu mai pot platii banca X ce pot patii ?tinand cont ca am platit ratele si dupa ce am vandut apt deci nu am fost rau platnic Acum stau la fratele meu impreuna cu sotia si traim din somajul meu .Va rog ajutati-ma cu un raspuns
Buna seara!Doresc sa accesez Masura 141 in domeniul apiculturii si am o mica problema .Trebuie sa dovedesc ca am un teren in proprietate si am decis sa fac un contract de comodat intre mine si mama soacra .EA DETINE TERENUL DAR SI UN CONTRACT DE VANZARE CUMPARARE UNDE FIGUREAZA SI TATA SOCRUL CARE A DECEDAT ACUM UN AN .INTREBAREA MEA ESTE POT SA INCHEI UN CONTRACT DE COMODAT INTRE MINE SI MAMA SOACRA FARA SA FI DEZBATUT SUCCESIUNEA?
Buna seara .Doresc sa va intreb ,daca parintii mei au facut facut act de vanzare-cumparare cu sora mea noi fiind doi frati tata a decedat,mama este in viata pot ataca pentru a-mi recapata ceva din casa s-au teren?multumesc.
Buna seara.Doresc sa va intreb,daca parintii mei au facut act de vanzare-cumparare cu sora mea si pe casa si pe terenul aferent in1995 tatal meu a decedat ,mama este in viata si ar dorii sa faca o modificare deoarece la timpul cand au facu actul nu si-a dat seama sa puna o clauza iar sora nu o ajuta cu nimic si crede ca a pus casa in vanzare. multumesc.
Buna ziua,ma numesc Butucaru Copacel Neculai,sunt din Onesti/Bacau,am 52 de ani si vin cu rugamintea la d-stra sa-mi spuneti cum sa procedez la situatia urmatoare fiind singurul copil : Parintii cu domiciliu avut in com.Brusturoasa ,jud.Bacau au decedat ,mama in anul 2005 ,tata in ianuaria 2012, acum 2 ani am facut cu tata un contract de
vanzare cumparare la notar prin care toate bunurile trecute la rol in timpul vietii le lasa dupa moartea sa mie (asa cum am precizat mai sus unicul copil). Mai trebuie deschisa succesiune ? Cum procedez?
Va multumesc anticipat
Butucaru C.Neculai
mail; lulu_b3@yahoo.com
SUNTEM 3 FRATI DE FAPT 2 CA UNUL A DECEDAT DUPA TATA AM FACUT TAXA DE SUCCECCSIUNE DINTRE CARE 1 A RENUNTAT CEL CARE A RENUNTAT ULTERIOR A DECEDAT SI EL APOI LA SCURT TIMP A DECEDAT SI MAMA ACUM VREAU SA FAC TACSA DE SUCCESIUNE LA NOTAR NEAM INTELES SA DESAGUBESC PE SORA IAR COPII FRATELUI DECEDAT RENUNTA
.NOTARU NE TRIMITE LA TRIBUNAL SA O DAM PE SORA IN JUDECATA PENTRU PARTEA DUPA TATA CUM TREBUIE SA PROCEDEZ
BUNA ZIUA
IN LEGATURA CU UN CONTRACT DE VANZARE -CUMPARARE IN CARE PROPRIETARUL ERA UN MINOR IAR REPREZENTANTUL (TATAL) ERA TRECUT CU DREPT DE UZUFRUCT VIAGER CE DREPTURI AU COPII DIN PRIMA CASATORIE A TATALUI EL FIIND DECEDAT.
VA MULTUMESC ANTICIPAT
Parintii mei vor sa-mi vanda apartamentul lor cu conditia ca sotul meu sa nu fie trecut in acte. In caz de divort sa nu beneficieze de el. Este posibil?Multumesc
Socrii mei ii dau casa sotului meu prin donatie.Dar sotul meu dupa ce se face donatia poate sa vanda casa mie,sotiei lui? Act vanzare cumparare cu plata cu actele necesare.
Buna seara
As vrea sa va intreb si eu ceva
in 1982 mama mea a facut un act de donatie pt o casa in 1986 am fost adoptata de aceasta .Ce drept am sa daram actul de donatie?
Persoana care sta in acea casa spune ca are un act de vanzare cumparare de mana facut intre fostul sot decedat ulterior si mama mea dec. in 2009 ce sanse am sa castig un eventual proces?
Buna ziua,
Doresc sa va intreb daca, in cazul in care se va face un act de donatie pentru un teren de la parinti la copilul (si sotia) lui, pe care sa fie specificat :”fara sa faca subiectul unui litigiu”, acesta va putea fi contestat de catre ceilalti mostenitori sau de catre banca (in cazul unor credite neplatite)?
Multumesc!
Buna seara,va rog frumos am si eu o problema.Parinttii mei i-au facut fratelui si cumnatei mele contract de vanzare cumparare pe casa parinteasca .Noi ceilalti doi frati nu am facut niciun comentariu ca fiind munca lor decizia le-a apartinut in totalitate.La casa parinteasca cei doi au renovat o baie si au facut un hol au cheltuit aprox 100 milioane.Cumnata este in Italia si vrea sa divorteze de fratele meu,problema este ca vrea cota parte din toata casa .initial a vrut numai masina si a zis ca renunta la casa dar dupa ce a primit masina s-a intors si vrea 7000 de euro .Poate mama anula actul de vanzare cumparare?
va multumesc.
Am 3 credite pe numele meu in valoare de 200 de mil vechi nu am servici nimic,stiu doar ca am propire pe conturi acum vrem sa cumparam ,impreuna cu sotu un imobil ma va afecta cumva?
Multumesc
buna ziua. suntem 3 frati. acum ceva timp(2008) am convenit de comun acord intre noi (copii si parinti) sa impartim un teren de 40000 mp intre noi. eu sunt cel mai mic dintre frati si in urma intelegerii cei doi frati au ramas cu cate 15000 mp, respectiv eu cu 10000 mp(prin act de vanzare cumparare incheiat la notariat), iar casa parinteasca urma sa i-mi revina mie, numai ca aceasta este deocamdata doar verbal (nu am nici un act-donatie sau contract de vanzare cumparare pe numele meu). cum as putea sa inchei. sau sub ce forma pot face trasmiterea proprietatii pe numele meu, dar sa nu mai am alte surprize dupa decesul parintilor? mentionez ca ceilalti frati nu ar dorii acum acest lucru ,adica doresc parte din acest imobil.
buna ziua.v-as ruga sa ma ajutati si pe mine cu un raspuns,daca se poate.patintii sotului meu au trei proprietati,dintre care 2 in bucuresti si una in provincie.sotul meu mai are o sora.este posibil ca parintii sa ii lase totul surorii,in conditiile in care sotul meu nu este de acord cu acest lucru?mentionez ca ambii parinti
sunt in viata.
v-as fi foarte recunoscatoare daca m-ati putea ajuta cu o parere.va multumesc!
Buna ziua
Stimata Doamna Avocat
Fratele meu a decedat, iar sotia sa la un moment dat a instrainat imobilul ramas dupa frate, ea locuind in imobil pana la deces( nu cunosc exact forma, donatie sau alt fel), dar probabil ca se poate afla. Cumnata mea a decedat si ea, nemaiexistand alti mostenitori (unicul lor fiu a decedat in 1970).
Am cunostinta despre persoanele catre care s-a instrainat imobilul,(persoane straine de familie).
Intrebarile mele sunt:
1. daca pot afla sub o forma legala care esta modalitatea sub care a fost instrainat imobilul (neavand legaturi cu persoanele in cauza)
2. daca pot contesta ca frate (cumnat) posibilul act de donatie, vanzare sau testament.
Va multumesc
Cu deosebita consideratie
Ionescu Barbu
va rog sa ma ajutati cu o problema. vreau sa cumpar o casa de la cineva doar ca nu este el proprietar ci parintti lui care sunt morti, vrea sa faca succesiunea direct pe numele meu , iar eu sa ii platesc o suma de bani, se poate asa ceva. va ultumesc
Buna ziua am rugamintea sa ma lamuriti cu o problema soacra mea a divortat acum 15 ani de tatal sotului meu si la divort el o ramas cu mama iar fratele cel mare o vrut sa mearga cu tatal s a facut partajul si fiecare sot s au luat o suma de bani ,soacra mea cu acei bani a cumparat un apartament pe care vrea sa il treaca sotului meu deoarece el o mers cu ea si a zis ca dreptul ei sa ii ramana lui,acum vrea sa ii treaca apartamentu pe nume numai ca nu stie ce acte sa faca donatie sau vanzare cumparare ca dupa moartea ei fratele cel mare sa nu il poata ataca pe sotul meu.dumneavoastra ce sfat ne dati???
notarul le a spus ca nu poate sa ii faca nimic fratele lui mai mare chiar daca are act de donatie.
eu nu cred asta si de aceea va cer sfatul.
Multumesc
Pot sa va cer o consultatie?
Care e formularul pentru o donatie de la parinti catre singurul copil?
Multumesc anticipat!
Cu stima
Elena
buna ziua,doresc sa va intreb ,daca noi copiii putem sa atacam contactul de vanzare cumparare.parinti mei au fost impreuna 26 ani din care au rezultat 5 copiii,dupa doi ani de la casatorie mama mea lucrand la o fabrica a platit in fiecare luna rata la apartament,au divortat si in urma partajului mama a ramas cu casa si cu 2 copii minori,iar tatal meu cu apartamentul,el sa recasatorit cu o femeie mai mica ca el cu 10 ani si au stat impreuna 7 ani dupa care au divortat si ia trcut apartamentul pe numele ei prin contract de vanzare cumparare,iar el a mai stat inca un an acolo in apartament pana a decedat.nu apus nici o conditie.va rog sa ne sfatuiti ce am putea face.va multumesc.
Buna,
parintii au facut V-C unuia din frati (noi fiind 3) .
Ambii parinti au decedat , iar acum cei 2 frati (poate doar 1) vor sa atace aceasta metota ascunsa de donatie.
Am inteles din acest articol cum ca e foarte greu de dovedit „Probarea faptului ca nu s-a achitat pretul corect” iar ulterior contractul de V-C sa fie transformat in donatie ascunsa .
Din experienta Dvs. D-na Anghelescu, cum ar trebui procedat ca sa am o sansa de macar 1 % ?
Mentionez ca nu am vazut actul de V-C , niciodata.
Ptr. ca din ce am citit , sansele mele de a ataca si castiga un proces de acest fel ar fi nule … SAU ?
Va multumesc anticipat !
dupa decesul parintilor sora mea a instainat casa in care acestia locuiau ,a vandut si pamantul din partea mamei.. ce cai legal mai sunt ptr a intra si eu in posesia repturilor de mostenitor….
buna ziua..cum se procedeaza cu vanzarea unei case(parinteasca)daca parintii sunt decedati si nu a fost inscris pe numele nostru?suntem 2 frati si cum pot sa vand casa daca si fratele este de acord sa vindem?pot sa inscriu pe numele meu si sa semneze fratele?care sunt proceduriile?amandoi avem cate un copil si daca vrem sa cumparam un apartament se poate inscrie apartamentul pe numele copiilor ca sa fie 2 persoane proprietar?cat dureaza inscrieriile si cat ne va costa (casa are 14arii si mai este un teren extravilan de 58 arii).daca avem contractul pe numele parintiilor si casa si terenul extravilan dar contracte separate putem vinde si impreuna cu casa si separat?ce acte trebuie sa facem?astept raspuns cat mai repede…va multumesc anticipat!!!
Buna ziua,
As dori sa va cer un sfat in legatura cu o instrainare imobil.
Am cumparat un imobil cu 4 ani in urma, inainte de criza si dupa vreo doi ani ne-am trezit la creanta ca nu am depus de fiecare data cu 5-10 euro in plus fata de ce ceea ce era trecut in desfasurator, ne-au amenitat..ne-au schimbat de cateva ori nr de cont si toate astea telefonic..nimic la mana..foarte curat lucrat.
La un momendat zapaciti de atatea schimbari si nemaiavand incredere nu am mai platit nimic, deoarece ne cereau tot mai multi bani…in fine.
Imobilul care l-am cumparat nu este cel ipotecat (fiind ipotecat imobilul parintilor) asadar am vrea sa-l instrainam pe al nostru, deoarece nemaiplatind nimic, ne-au dat la executare.
Gandindu-ma ca imobilul parintilor nu are scapare, am vrea sa-l salvam macar pe al nostru, care binenteles a fost luat in vizor datorita scaderii preturior.
Asadar, care ar fi cea mai sigura, mi buna, mai rapida si relativ nu asa scumpa metoda de instrainare?
Va multumesc anticipat,
Maria
Buna ziua.
Va rog sa-mi spuneti care ar fi cea mai buna varianta de contract intre tata si fiu ,tatal dorind sa-si cedeze partea lui fiului.
Tinand cont ca sunt mai multi copii in viitor mai mult ca sigur se va ajunge in instanta.
Care este cel mai sigur contract (vanzare- cumparare,vanzare-cumparare cu clauza de intretinere…)
cu cele mai mari sanse de reusita in cazul unui proces?.
Va multumesc.
Buna ziua, as dorii si eu o informatie si anume daca parintii iubitului meu doreste sa ii cedeze locuinta in care dansii nu mai locuiesc (in acest apartament a ramas sa locuiasca doar fiul dansilor) cum anume o pot face exceptand contractul de vanzare-cumparare si care sunt demersurile. Va multumesc.
Buna ziua , in urma cu 12 ani bunica mea mi-a vandut printr-un contract de v-c apartamentul cu acte la notar unde a fost chemata si matusa mea .Aceasta a fost de acord pana in ziua in care a trebuit sa semneze ca ne cedeaza partea noua ,mie in cal .de nepoata si sotului meu , bunicul meu fiind decedat de ceva anisori. In ziua semnarii la notar acontractului ,aceasta nu a mai aparyt si de atunci nu am mai stiut de ea ,tatal meu ne-a cedat partea ,bunica toata partea ei si cea de la bunicul ,si aramas doar partea matusii de pe urma bunicului.
Tin sa mentionez ca toata inmormantarea bunicului a fost platita de parintii mei , matusa doar profitand la maxim de bunica ,motiv ptr care am hoatarat sa ne mutam cu ea.De 12 ani matusa nu s-a interesat de soarta bunicii dar anul acesta dupa ce a murit ne-am trezit dati in judecata ca isi doreste partea de pe urma bunicului.
Inmormantarea bunicii a fost platita doar de noi ,nu a interesat-o deloc faptul ca aceasta era in ultimul timp foarte bolnava si nu a venit deloc sa o vada ….dar acum sustine ca noi nu am lasat-o.
Vreau sa stiu ce pot face sa nu primeasca absolut nimic ,are vreun drept ….cum poti sa profiti de pe urma parintilor?
va rog sa imi spuneti ce pot face daca m-a chemat in judecata….?
p.s: Doreste si o evaluare actualizata a apartamentului ptr care eu si sotul meu am muncit de 12 ani si am renovat si ridicat foarte mult valoarea lui .
Buna ziua,
Parintii mei vor sa imi faca act de vanzare-cumparare (eu mai am o sora). Ambii parinti sunt trecuti in actele casei. Daca unul dintre ei ar deceda, ar mai fi posibil sa se faca act de vanzare cumparare fara ca sora mea sa primeasca mostenire? Sau mai bine zis, cand este primita mostenirea cand ambii parinti mor?
Am si eu intrbare am cumparat o casa si am incheiat contractul de vanzare cumparare la notar ,iar propietarul a celei case a mai vandut unei persoane cu cativa ani in urma la care au incheiat un antecontract pe cati va metri de pamant ,iar mie nu mi_a spus de acel contract imi puteti ce castig am
buna ziua acum7 ani mama a plecat de acasa sia gasit pe alt cimeva nu au divortat acum tatal meu a pus denuntie la politie atunci, acum vrea sami faca act pe casa suntem 3 frati la parinti cei lalti 2 frati nu sunt in tara nu vor nimic sunt deacord sami faca act se poate face actu in lipsa lor si mama dupa 7 ani mai are dreptu la casa
buna ziua acum 7 ani mama a plecat de acasa sia gasit pe alt cimeva nu au divortat tatal meu a pus denuntie la politie atunci, acum vrea sami faca act pe casa suntem 3 frati la parinti cei lalti 2 frati nu sunt in tara nu vor nimic sunt deacord sami faca act se poate face actu in lipsa lor si mama dupa 7 ani mai are dreptu la casa
Doamna avocat,
Iata situatia mea: mama a murit in 2008, iar dupa deces, tata a fost de acord ca eu si cu sora mea sa avem 1/2 din apartementul parintilor iar 1/2 sa fie al tatalui meu. Acum el s-a razgandit si vrea sa ne despagubeasca cu intentia de a retine apartamentul pt femeia cu care traieste in prezent. Noi, copii nu suntem de acord, dar doreste sa ne dea in judecata. Credeti ca mai poate face ceva? Varianta noastra, a copiilor este de a astepta decesul lui ( atunci cand va fi) iar mai apoi sa il impartim sau despagubim pe unul din noi cu o valoare anumita.
Care ar fi sfatul dvs.?
Multumesc,
Mihai
buna ziua am trei copii doi majori si un minor cei majori din casnicii anterioare iar minorul din actuala as dori sai fac minorului act dde vanzare -cumparare dar am auzit ca cu noul cod civil acest contract poate fi anulat de ceilalti copii sfatuitima cum sa procedez ca cei doi copii sa nu poata anula acest act
Buna ziua,
Parintii mei au incheiat un contract de vanzare cumparare cu uzufruct cu bunicii (parintii tatalui meu, tatal sau biologic si a doua sotie a acestuia, mama vitrega). Dupa cateva luni, bunica a parasit locuinta, a vrut sa locuiasca cu copiii dansei, le-a semnat un document in fata a doi martori cum ca paraseste locuinta, inclusiv pe sotul ei, bolnav de Alzheimer. Ulterior, bunicul a decedat. Acum, parintii vor sa vanda casa. Pot sa faca, fara a avea acordul bunicii? Mentionez ca tata are 2 surori si bunica are proprii copii carora le-a donat doua propritati ale sale(o casa dobandita din prima sa casatorie si inca o casa construita impreuna cu bunicul meu).Pot acestia sa atace contractul? Va multumesc
as vrea sa stiu daca mama mea poate sa-mi vanda mie apartamentul ,proprietate personala,avand inca doi frati….tata e decedat,succesiunea este facuta,dar nu mai stiu daca santem trecuti in certificatul CF(noi fratii),si chiar daca am fii trecuti ,s-ar putea vinde a unuia din noi?…multumesc!!
Buna ziua
As dori sa stiu daca eu,sora si mama (coproprietar,cu tatal decedat proprietar) locuim in aceiasi curte intr-o casa cu intrari separate,(mentionez ca nu a fost facuta succesiunea dupa tata)pot sa fiu evacuata din casa de catre mama pana la efectuarea succesiunii?mai mentionez si faptul ca este aliata cu sora mea si ca intentioneaza sa-i cedeze partea ei.Pot ramane pe drumuri?
Bun gasit
Ma adresez dvs,cu rugamintea fierbinte de a-mi da o lamurire juridica.Nu ma aflu in tara ,motiv pentru care va rog respectuos sa imi trimiteti pe e-mail raspunsul la adresa mentionata mai sus in chestionar.
Nepotul meu de la virsta de 11 ani este proprietarul apartamentului in care locuieste impreuna cu parintii sai si sora lui.Parintii sai sunt ;tatal [fiul meu] si sotia sa , cu deficiente majore de auz si implicit de vorbire,iar copii sunt ,NORMALI,fara deficiente.Multumesc LUI DUMNEZEU ,pentru acest lucru,dar si pentru multe altele.
Actul de vinzare /cumparare este autentic la notariat cu tot ceea ce inseamna legislatie si in temeiul legii cu clauza de uzufruct viager pentru: tatal si sora nepotului meu proprietar,fara numele mamei si fara pretentii de la aceasta.Pina acum ,lucrurile imi sunt foarte clare pentru ca eu,ca si bunica am fost mentionata in actul de vinzare/cumparare ca si reprezentant legal de la autoritatea tutelara cu drept doar de efectuare a documentului in sine,la acea vreme.,de trecere ,in acest mod a proprietatii de pe numele fiului meu cu deficiente ,pe numele nepotului minor care-i poarta numele sotului meu,actualmente decedat,dar a carui dorinta in timpul acela ,cind traia a fost sa fie nepotul proprietar dar cu clauza de uzufruct viager asa cum am mentionat mai sus.
Nu exista o data limita pentru clauza de uzufruct ,nu exista nici o alta mentiune in contract.
Acum vin cu intrebarea:: POATE NEPOTUL MEU SA VINDA IN VREUN FEL ACEASTA PROPRIETATE?/FIE CU STIREA SAU NE STIREA CELOR MENTIONATI?
El inca este minor,abia peste 2 ani va deveni major.Am totusi o stringere de inima cind ma gindesc la faptul ca ,ar putea face asta in detrimentul celorlalti care locuiesc impreuna cu el.
DACA ,EXISTA O FORMA LEGALA CARE I-AR PERMITE ACEST LUCRU,ESTE OBLIGAT SA LE OFERE O ALTA LOCUINTA?
VA MULTUMESC DIN TOATA INIMA PENTRU RABDAREA DE A MA ,,SUPORTA”,DAR SI PENTRU TIMPUL ACORDAT.
MA PLEC CU RESPECT IN FATA UNEI MINTI LUMINATE CARE,LA RINDUL SAU,,LUMINEAZA SI PE ALTII” .TOATA STIMA
Semneaza :C. S., New York-U.S.
Buna ziua.
Parintii mei vor sa-mi faca act pe casa, bun in care locuiesc cu familia parintii mei locuind in alta casa, alta locatie la aproximativ 1 km,ce se poate face ca act gandindu-ne la faptul ca daca,parintii mei ar face act de vanzare cumparare bunul acesta in speta casa in cazul unei probleme familiare de acesat beneficiind si sotia.Va multumesc
Buna seara! As dori va rog sa ma ajutati cu un sfat ! Mama mea traieste in concubinaj cu o persoana de foarte foarte mult timp. Mama mea (vaduva din 1987) a vandut locuinta din municipiul Galati si ne-am mutat in alta localitate(rurala).Jumatate din banii obtinuti din vanzarea locuintei din Galati, a investit jumatate din suma in casa din mediul rural si din cealalta jumatate a cumparat petru mine o garsoniera in mediul urban pentru ca eu nu puteam sa lucuiesc la tara. Am locuit singur de la varsta de 14 ani si am suportat singur toate cheltuielile intretinerii garsonierei,avand pensie de urmas de la tatal meu,mai apoi lucrand cu carte de munca de la varsta de 18 ani.In urma cu 4 ani facand un imprumut la banca si cumuland salariul logodnicei mele pe 3 ani de zile (lucreaza in strainatate legal) am reusit sa facem un schimb de locuinta intre garsoniera si apartament.Mama fiind propietara pe garsoniera schimbul s-a facut intre ea si propietara apartamentului,mama ramanand pe acte propietara apartamentului,dar toate costurile de schimb si toate investitiile facute in apartament apartin in totalitate mie si logodnicei mele.Acum dispunand de ceva bani am hotarat impreuna cu mama sa trec apartamentul pe numele meu si al logodnicei mele.Va rog sa ma sfatuiti ce fel de contract sa fac (vanzare-cumparare sau donatie) ca sa nu am surprize vreodata de la acea persoana cu care mama treieste in concubinaj. Mentionez ca mama mea si concubinul ei nu au locuit niciodata in garsoniera sau apartament si concubinul nu a fost niciodata luat in spatiu la nici una din locuintele de mai sus ,ei locuind in mediul rural. Va multumesc !
CATEVA CORECTII SI ADAUGIRI FATA DE TEXTUL ANTERIOR Buna seara! As dori va rog sa ma ajutati cu un sfat ! Mama mea traieste in concubinaj cu o persoana de foarte foarte mult timp. Mama mea (vaduva din 1987) a vandut locuinta din municipiul Galati si ne-am mutat in alta localitate(rurala).Jumatate din banii obtinuti din vanzarea locuintei din Galati,ia investit in casa din mediul rural si din cealalta jumatate a cumparat petru mine o garsoniera in mediul urban pentru ca eu nu puteam sa lucuiesc la tara. Am locuit singur de la varsta de 14 ani si am suportat singur toate cheltuielile intretinerii garsonierei,avand pensie de urmas de la tatal meu,mai apoi lucrand cu carte de munca de la varsta de 18 ani.In urma cu 4 ani facand un imprumut la banca si cumuland salariul logodnicei mele pe 3 ani de zile (lucreaza in strainatate legal) am reusit sa facem un schimb de locuinta intre garsoniera si apartament.Mama fiind propietara pe garsoniera schimbul s-a facut intre ea si propietara apartamentului,mama ramanand pe acte propietara apartamentului,dar toate costurile de schimb si toate investitiile facute in apartament apartin in totalitate mie si logodnicei mele.Acum dispunand de ceva bani am hotarat impreuna cu mama sa trec apartamentul pe numele meu si al logodnicei mele.Va rog sa ma sfatuiti ce fel de contract sa fac (vanzare-cumparare sau donatie) ca sa nu am surprize vreodata de la acea persoana cu care mama treieste in concubinaj. Mentionez ca mama mea si concubinul ei nu au locuit niciodata in garsoniera sau apartament si concubinul nu a fost niciodata luat in spatiu la nici una din locuintele de mai sus ,ei locuind in mediul rural.
Sunt singurul copil nemaiavand frati sau surori si nici concubinul mamei nu are copii. Va multumesc!
avand in vedere ca parintii mei s-au despartitsi tatal meu ar vrea sa imi faca act de vanzare-cumparare la apartamentul in care au locuit impreuna.la divort mama nu s-a prezentat. dar din pacate mama nu e de gasit ea este plecata in strainatate.as dori sa stiu cum am putea proceda in aceasta situatie. va multumesc !!
As vrea sa stiu daca exista vreo sansa de a modifica sau a incheia un alt contract de vanzare-cumparare a unui autoturism, in sensul ca acesta in caz de divort sa fie considerat bun comun,memtionez ca aceasta fiind cumparata inainte de casatorie.
Buna ziua
Sunt la a doua casatorie si am un copil minor . Din prima casatorie am un copil major .
Ce trebuie sa fac conform noului cod civil , ca sa las toate proprietatile copilului minor fara ca cel major sa faca parte ……….. multumesc !
am facut acte vanzare cumparare acum 4 ani baiatului casa fiind din chirpici pe care am luat 1500de ron si am mai pus 1000ron si tot pe acel loc am ridicat o casa noua fara acordul baiatului numai cu banii mei daca pot recupera de la el ceva din banii cheltuiti pe materiale adica 1000 ron si daca au si ceilalti copii dreptul sa atace actele dupa moartea mea acel contract neavand toate clauzele trecute de intretinere , medicamente etc fiind la tara ambele case va multumesc
Am cumparat un apartament in Brasov si am doua nelamuriri: 1.pe contractul de vanzare-cumparare nu sunt trecuti mp,nici utili,nici construiti,am intrebat notarul de ce nu sunt trecuti si mi-a raspuns ca el trece doar ce este in CF si nimic altceva,dar fosta proprietara avea trecuti mp pe contractul ei(cel vechi),ce parere aveti? si 2.apartamentul are o boxa dar nu este trecuta pe contract,am intrebat notarul unde este trecuta boxa iar el a raspuns ca este in dependinte,este posibil asa ceva? Va multumesc anticipat!
eu inpreuna cu sotia am donat unei nepoate un imobil ulterior am divortat iar sotia vrea dupa 2 ani sa se revoace donatia iar eu nu sunt deacord …………. exista sanse sa cistige sotia ???
Stimata doamna avocat Elena Anghelescu, va scriu din nou ca sa va dau noi informatii. Intr-adevar executorul vrea sa faca un partaj fortat ca sa recupereze banii. Nu as vrea sa pierdem casa pe care au construito parintii nostri cu multa truda si de care eu sint legata sentimental foarte mult .As vrea sa stiu ,in conditiiile in care valoarea creditului de consum nu depaseste 10% din valoarea casei , daca as putea ajunge la un acord cu executorul. As putea sa platesc jumatate din suma si apoi restul in rate Care este modul in care pot sa platesc creditul dar sa figureze numele meu nu pe numele fratelui meu. Va urez o seara buna si va multumesc anticipat. Ungureanu Elena
buna ziua am si eu o intrebare;daca sotul meu a scos bani din banca si nu a platit ratele si e cu executare silita dar nu are ce sai ia lui eu sant despartita in fapt dar ma tine legata de actul de casatorie.vreau sa stiu daca vreau sa cumpar o casa .ma afecteaza datoria lui,la cumpararea imobilului.va miltumesc
Buna ziua .as dori sa stiu daca puteti sa ma ajutati ,am divortat acum 5 ani ,am un baiat de 26 ani iar fostul sot,tatal baiatului vrea sa cedeza partea lui de imobil ,,,nu am facut partaj deci nici evaluarea imobilului,in cazul in care eu ca mama sunt de acord ,ce procedura sa urmez si ce acte
Va multumesc anticipat
Nicoleta Badea
buna ziua. va rog sa ma ajutati intr-o privinta. am intentat proces de divort impotriva sotului meu cu care am fot casatorita de 35 de ani. bautura a fost cea care m-a facut sa ajung in acest impas la care nu credeam ca o sa ajung vreodata si violentele verbale si fizice la care ma supunea sotul meu atunci cand era beat si nu numai. vreau sa va intreb de cati martori este nevoie pentru procesul de divortsi daca trebuie sa-i conving eu sa mearga, sau daca eu ii numesc tribunalului si vor fi citati ulterior. de asemenea ma mai framanta o problema . impreuna cu sotul meu avem o masina care este numai pe numele lui, dar cumparata in timpul casatoriei si un apartament la care sotul meu a dat un avans de 30.000 lei cu vreo 6 luni inainte de casatorie si apoi impreuna am platit un credit bancar de 60.000 lei, apartamentul fiind in total 90.000 lei(pe acea vreme). mentionez ca pe titlul de proprietate sunt trecuta atat eu cat si sotul, dar pe contractul pe care l-a incheiat el ptr apartament doar dansul. daca as intenta si partajul as putea obtine ceva din toate acestea? mentionez ca el mai are de asemenea o casa primita de la o sora a lui mostenire, primita in timpul casatoriei in chirpicla care impreuna am adus imbunatatiri. va multumesc din suflet ptr raspuns. cu stima!
se poate anula un act de vanzare cumparare intre mine si parintii mei? mentionez ca suma care este inscrisa in act este de 10.000 lei(ptr un apartament de 2 camere in sv) si ca parintii mei se afla in divort. acum imi e teama ca tatal meu sa nu se razbune si sa conteste valabilitatea actului de vanzare cumparare pe care l-am incheiat anul trecut in luna martie(an 2012). contractul nu are nici o clauza.exista cumva vreun termen in care se poate prescrie acest drept de a anula un act? multumesc anticipat
Buna ziua,
Am cumparat un apartament, acum vanzatorul vrea sa demonteze aerul conditionat. Are voie sa faca acest lucru?
buna ma numesc andrei am o nelamurire parinti mei au o casa pe un teren care compart cu sora tatalui meu 20 ani in urma tatal tatalui meu ea dat cu acte o parte din teren si frati lui inclus sora au semnat ca renuta an favoarea lui obtinad un contract de vanzare cumparare si un titlu de propretate acum dupa atatia ani sora lui cu semantura tatalui meu a desfacut titlu de propretate vechi facandusi un nou titlu de propretate si dandui o copie tatalui meu depe nou titlu cu o suprafata de tern mai mica decat an vechiu titlu sora lui intre timp a vandut partea ei fiului sau acum parinti mei detin contractu de vanzare cumpare si o copie depe originalu titlu nou de propretate acum ma intreb daca parinti mei vor sami dea mie casa lor cu acte pot fara sa aiba vreo problema sau daca sau desfacut titlu vechi vor exista anumite probleme va rog astep un raspuns multumesc
Buna ziua, m-am confruntat cu o astfel de problema.
Sunt 4 frati dintre care doi au decedat, la unul din cei doi frati decedati copilul acestuia sa refuzat sa participe la succesiune, insa copii celui de al 2 frate siau manifestat dorinta de a participa, insa exista un NO. Pe cind defunctii ierau in viata a acordat feciorului (decedat) pamint sasi construiasca o casa, pamint care este lipit de pamintul defunctilor, acesta sia inregistrat dreptul de proprietate asupra bunului.
In sedinta de judecata fratii nu vor sa accepte ca nepoatele a fratelui decedat sa participe invocind ca in timpul vietii a primit de la parinti pamin si samovolnic sia construit casa pe ea si ca se va primi dubla succesiu.
Ce motive sa invoc ca nu am nici un document contract de donatie sau contract de v/c prin care defunctii au oferit acel pamint feciorului.
Ce norme, ce practica judiciara se poate aplicat? e corect ceea ce invoca unchii?
Buna ziua!. Vreau sa ma ajutati cu o informatie. Parintii mei au divortat acum 6 ani, au facut partajul mama a ramas cu partea ei si tata deasemenea. Credeti ca tata poate sa vanda casa si terenul unde locuieste fara acordul meu si a surorii mele?? Atat eu cat si sora mea suntem majore. Avem vre-un drept la proprietatea ce ii apartine tatalui nostru? chiar daca acesta este in viata? Ast rasp.
Buná as avea si eu o intrebare.Din cauzá cá nu má aflu in románia nu am putut ca sá má interesez si as vrea ca sá stiu din timp totul in legáturá cu donatia, vánzare cumpárare.Am o sorá si cam multe neplácerii a provocat párintilor meii ,ei au decis ca apartamentul cu 2 camere in care locuiesc sá mi-l lase mie sau sá imi facá acte pe el acum cát mai tráiesc,tata e bolnav.As dori ca sá aflu care e metoda cea mai buná in care dupá decesul oricáruia sá nu poatá fi contestat actul ce il primesc de la ei (existá riscul ca sá fie scandal mare dupá).Si m-ar interesa si cam cát ar costa,pt cá imediat ce as merge in Románia am incerca ca sá facem actele.Vá multumesc anticipat
-Buna ziua! doresc sa adresez intrebarea urmatoare:- Cu drept viager poti lua in spatiu locativ o persoana?Pentru a fi mai pe inteles,va spun ca sunt proprietarul unei locuinte care are destinatia finala pentru fiica mea ,in varsta de 11 ani. la fost titular ca proprietar bunica materna ,prin incheierea actului de vanzare in favoarea nepoatei minore ,aceasta are drept viager.
-Poate acum bunica sa ajute o nepota sa si faca act de identitate la adresa locuintei vandute ?
Multumesc pentru timpul acordat ,astept raspuns.
cu respect Mona
Sotia a murit, pot sa vand apartamentul fara acordul copiilor?
Buna ziua,
Am rugamintea sa ma ajutati in urmatoarea situatie: casa parintilor mei, unde si eu am domiciliul in CI, este in decurs de executare silita. Avem la dispozitie o luna sa o vindem. Eu vreau sa o cumpar prin intermediul unui credit imobiliar. Intrebarea este urmatoarea: se pot realiza astfel de tranzactii de vanzare-cumparare intre tata-fiica. Practic eu vreau sa achit valoarea sub care se afla casa ca si garantie.
Va multumesc anticipat pentru raspuns!
buna ziua
am si eu o problema ce demersuri trebuie sa fac pentru a deveni proprietar sotul meu pe casa parintilor lui,
in conditiile in care mama sotului a decedat de 4 ani si nici tatal sotului nu are act de proprietate pe numele sau.actul de proprietate al casei e pe numele bunicului sotului.sotul mai are un frate si o sora care au cate 2 copii.si cam cat m-ar costa aceste acte.
suntem 4 frati sora noastra a murit pe 24.07.2013 cancer faza terminala operatie, metastaza. am ingrijito toti fratii, ia dat casa cu act de vanzare cumpararecu uzufruct ficei mele,ia dat 300 milioane,a avut in casa 4 mii de euro si 200 milioane,toata averea ia revenit ficei mele,dupa moartea ei fratii mei si eu ca mama nu suntem de acord cu decizia ei deoarece toti am ajutato a fost cazuta la pat, fata mea a continuat serviciul, sora mea nu avea nici copil nici barbat a fost dusa in fata notarului personal, ca medicament lua pentru durerile ingrozitoare lua morfina injectabila,printre altele, pentru ca nu a ingrijito cum a trebuit toti fratii am luat decizia sa va punem o intrebare DACA AVEM DREPTUL CA FRATI P[RIN LEGE LA MOSTENIREA EI, nu avea de la medicul de familie act precum ca este in facultatile mintale ci a fost dusa personal de sotul meu la notar. VA MULTUMESC 0767314723 sunatima urgent va rog
buna ziua.am o mica nelamurire.deci dupa decesul unui parinte pot cere partea „mea”…sau dupa decedarea ambilor parinti?va multumesc
buna ziua,doamna avocat ,va rog sa-mi zice-ti ,daca am cumparat un teren acum zece ani in urma ,dar nu am nimic dovada ,decit martori ,as putea obtine acte sau banii ,erau 9mil acum as vrea 90 mil as putea avea cistig de cauza sau nu ?multumesc
Sarut mana doamna!Am o mare problema!VA ROG MULT AJUTATI-MA!
Am 28 de ani,sunt din Bucuresti si sunt casatorit de 2 ani si am 2 copii,unul mic de 1 an,si celalalt de 7 ani si mai am si o sora care-i maritata si sta la sotul ei.Noi locuim cu mama,care are 56 de ani in apartamentul ei cu 3 camere.Mamei nu-i mai convine nimic si a hotarat sa vanda apartamentul iar eu cu familia nu am unde sa ma duc si mai vine si iarna.Ne da afara in strada!Ea a fost internata la psihiatrie pt tratament,pe la neurologie si ia multe medicamente.
CE POT FACE EU CA MAMA SA NU POATA SA VANDA CASA SAU CE DREPTURI AM EU!Poate ea sa vanda casa oricum sau are nevoie de discernamant avand in vedere ca a fost internata la psihiatrie si are mai multe diagnostice printre care depresie anxioasa,tulburari depresive si atac de panica?Multumesc mult si va rog ajutati-ma cu un sfat!
buna ziua ! vreau sa stiu daca parintii mei imi dau mie si sotului meu un apatrament prin contract de vanzare-cumparate cu clauza de intretinere in caz de divort intre mine si sotul meu (doamne fereste ! suntem casatoriti de 1 an si nu se stie niciodata ) sotul meu ar putea sa solicite partea lui asta daca parintii
mei ar dizolva actul?
buna ziua va rog sa mi spuneti ce se poate face de oare ce nu sunt in romiinia si nu ma pot informa tatal meu a murit acum 3 ani unde a lasat o casa si ceva pamint pe numele lui noi suntem 5 fete si un baiat eu sunt ceea mai mica avem un nepot din partea surori noastre ceea mai mare si avind in vedere ca in contractul de la casa suntem scrisi toti copiii surorile mele au decis sa treaca pe numele nepotului nostru casa parinteasca si eu nu sunt deacord pot sa intemeieze actele de vinzare cumparare daca eu nu sunt deaccord si nu au semantura mea va multumesc astept raspuns de la dumneavoastra
Contractul de uzufruct poate fi atacat de sora, cand parinti sunt in viata sau dupa moartea lor.
Buna ziua. Am si eu o rugaminte,prietenul cumnatei mele are un ap luat cu credit ipotecar,el acum se afla intr-o coma din care nu stiu daca isi mai revine,daca decedeaza ce se intimpa cu creditul si cu ap.? Multumesc.
Buna ziua. as avea o intrebare daca ma puteti ajuta. in urma cu cativa ani am primit un teren de la parinti printr-un contract de donatie si abia de curand am aflat ca acesta ar putea fi atacat in instanta de frati si surori. pe terenul respectiv am construit deja o casa totul fiind trecut in CF. ar mai exista vre-o solutie in a trasforma acel contract de donatie in vanzare-cumparare sau ce alte optiuni ar mai fi situatiei date? multumesc
BUNA ZIUA .AM SI EU O RUGAMINTE,TAICAMIO IA FACUT LA UN FRATE UN ACT DE VINZARE CUMPARARE PE O CASA FARA CA SA STIE MAMA IN ACT A MENTINAT LA NOTAR CA ESTE VADUV ACEST ACT SE MAI POATE ANULA VA MULTUMESC
buna seara,as dori sa stiu unde as putea sa fac plingere pentru a-mi recupera bunurile cumparate de mine in casa fostului concubin,si o suma de 1400 de euro pe care ia ascuns si nu vrea sa mii inapoieze eu avind toate chitantele cu toti banii trimisi din italia unde lucrez ,si facturile la bunurile cumparate sunt tot pe numele meu,problema este ca toate acestea se afla in casa concubinului,astept un raspuns de la dumneavoastra,va multumesc
Buna ziua.Cu tot respectul va rog sa ma ajutati cu o problema foarte delicata.Mama mea ma da afara din casa,eu nu am vazut contractul apartamentului in care locuiesc pentru ca il ascunde de mine si sora mea.Din acest motiv nu stiu care este situatia mea si in ce masura ne poate da afara din casa.Am 35 ani.Unde ma pot interesa daca mama este singura proprietara trecuta in actul casei?Are dreptul sa ne lase pe drumuri fara motiv?Ce pot face in acest caz?Va multumesc anticipat
buna ziua, am o garsoniera cu un credit prima casa nu am facut inca contract vanzare cumparare, doar antecontract unde sunt doar eu trecuta, intrebarea mea este daca pe contractul de vanzare cumparare pot sa mai trec pe cineva?
multumesc
Buna Ziua Am o intrebare foarte importanta la care và rog din tot sufleul sa mi dati un raspuns.Eu sunt o Mama care am o fata de 30 de ani.Pot sa i retrag numele meu din certificatul de nastere? Daca da care este procedura cere tre sa o fac.multumesc si astept raspuns
ce acte trebuie pentru a face un parinte act de vanzare-cumparare doar unui copil din cei doi?fara ca cel de-al doi-lea sa mai poata beneficia de dreptul parintesc ?
Buna ziua, va rog sa mi spuneti ce se poate face in urmatoarea situatie: Parintii mei sufera de un handicap de gr2, si de curand au fost la notar cu fratele meu incheiind un contract de donatie cred (pentru ca ei nu au nici un act), nestiind ce semneaza platind comisionul de 2600 ron tot ei. Fratele meu mintind ca prin acest act il vor ajuta sa isi contruiasca o casa. acum eu am aflat, le am explicat si vor sa anuleze acest contract. cum trebuie sa procedez? Multumesc.
Buna ziua. As avea nevoie de sfatul dumneavoastra. Sora mea si cu mine traim in Canada de mai mult de 15 ani. Mai avem un frate in Romania si bineinteles parintii. Tatal nostru are Alzheimer si de curand l-am internat intr-o pensiune pentru batrani. Mama care avea grija de el a avut un accident vascular cerebral, din fericire usor, dar nu va mai putea avea grija de partenerul ei si cred ca nici de ea cel putin pentru o perioada de timp. Si ea va merge temporar intr-o pensiune. Am dori sa vindem apartamentul parintilor si sa folosim fondurile pentru a le plati cheltuielile legate de pensiune, medicamente, etc. Apartamentul este in numele ambilor parinti, dar tatal nostru nu mai este in toata deplinatatea facultatilor mentale. Ce acte ne-ar trebui sa putem demara procesul de vanzare, care sunt costurile legate de aceste acte si cat dureaza in medie sa putem obtine imputernicirea de a ne ocupa de problemele lor financiare. Va multumesc in avans pentru raspunsul dumneavoastra pe care il astept cu mult interes.
Buna ziua;
Tatal meu a decedat acum o saptamina iar mama mea a decedat acum 2 ani. Cind mama a decedat nu s-a facut act de succesiune. Eu locuiesc in SUA si am o sora care traieste in Romania.
Am vorbit la telefon cu sora mea si am intrebat-o de succesiune. Ea mi-a spus ca tata i-a vindut apartamentul ficei sorei mele (nepoata mea).
Am vreo sansa sa atac prin lege aceasta vinzare?
Multumesc
Stan
I used to be suggested this web site by means of my cousin.
I am not positive whether or not this submit is written by
means of him as nobody else understand such designated about my problem.
You’re wonderful! Thanks!
Buna ziua,va rog frumos sa ma ajutati cu un raspuns la urmatoarea problema:tatal meu are 3 surori,in urma cu aprox 15 ani,bunica sa imbolnavit,iar surorile tatalui meu nu au dorit niciuna sa o ingrijeasca,asadar ele au facut propunerea tatalui meu sa aiba grija de batrana,astfel ramanand singurul mostenitor,ele neavand pretentii,mentionez ca eu impreuna cu cu cei 2 frati,mama si tata,am avut grija de dansa,fiind bolnava la pat,pentru k nu putea sa se deplaseze prea mult decat sprijinita de cineva,tatal meu a improvizat un scaun cu o galeata(wc)(imobilul neavand baie-wc in casa),cand bunica trebuia sa sa faca actele pe casa,bunica ……..nu mai are buletinul………..buletinul…..buletinul sa pierdut……dar stiti cum?totul a fost un scenariu pus la punct foarte bine de una dintre surorile tatalui meu,mentionez un aspect foarte important,tatal meu este un om de buna credinta,de pus la rana,nu interesat a fost deacord sa ingrijeasca de mama lui,ci datorita faptului ca erea mama lui si o iubea,daca a vazut ca toate surorile lui s-au dat deoparte,neluandu-si niciun angajament,pur si simplu nu au dorit sa vada de bunica,din varii motive,bunica a ramas in grija noastra.Cand sa aflat k buletinul este pierdut,sa pus problema refacerea unei noi carti de indentitate……..buletinul pierdut…..a fost gasit..cum si in ce fel nu stiu exact,stiu doar ca a fost gasit de matusa,sora tatalui.Timpul a trecut,fiind vara,batrana erea din ce in ce mai bine,fiind ingrijita cu mult drag,de-o armata de oameni,eu,sora mea,fratele meu,tata si mama.Verisoarele,fetele matusii,au vizitat muntele,marea,iar eu cu fratii avand mare grija de batrana.MENTIONEZ iara un aspect foarte important:batrana fiind foarte vizitata de una dintre verisoare impreuna cu actualul ei sot,fiind vizitata pret pentru doar 10-15 minute,suficient pentru a-si duce ele planul la bun sfarsit,(m-am nimerit intr-un moment,zi,cand verisoara mea a trecut pe la ea,eu eream intr-una dintre camere cu bunica,ajutand-o sa-si puna strampii aceia ca sosetele lungi,cum poarta batranii),intr-o fractiune de secunda am fost inspirata sa ma feresc de mana ei care a trecut ca un vartej,prin fata mea,cu rautatea de a ma palmui,motivul stiut de ele bunica-si verisoara,dar si de mine,acela ca eu eream in plus in aceea camera.Sora tatalui pe perioada cat cea batrana a fost in grija noastra nu a trecut pe la ea nici 2 secunde sa-si vada mama.Timpul trecea bunica erea bine si plina de nemultumiri vizavi de cei ce au ingrijit-o.Au facut in asa fel ancat ne-au alungat de acolo cu varii motive,Scopul de a ne inlatura.Un scenariu pus bine la punct de matusa si verisoarele mele cat si de bunica(batrana fiind influentata foarte mult de vizitele verisoarei).Alugandu-ne pe noi,ele ,de acolo.Bunica fiind refacuta cu sanatatea.Tata a primit acasa,unde stateam la apartament,a primit o somatie de la politie,sa se prezinte la sectia de politie din sat.Nestiind despre ce este vorba,tata sa prezentat acolo crezand pentru poate 2%,pentru reguli de circulatie,desii fiind sofer profesionist.Prezentandu-se acolo,afla cu stupoare si fara a crede urechilor,ca defapt sora lui a facut o plangere la politie ca tata arfi dat foc acolo nustiu la ce,poate la un geam nu mai retin mai exact,si i se interzicea de catre sora lui sa mai calce vreodata prin curtea si casa batranei care erea si mama lui,efectiv tatalui i sa interzis , amenintat , de catre sora lui sa mai treaca pe la bunica.Dupa o perioada de 1 an s-au 2 nu mai retin,aflam cu uimire ca bunica a decedat.Uimirea a fost datorita gestuluoi NEOMENESC,ca tata nici nu a fost informat ca mama lui a decedat.Defapt va spun sincer,cred ca batrana cat mai traia si-a dat seama ca a gresit foarte mult fata de baiatul ei si probabil a constientizat intr-un final ca a gresit,dar nu mai avea cum sa indrepte marea greseala de a se lasa manipulata de matusa,si-a dat seama,dar,spre nefericirea ei sa condamnat singura intr-o fortareata foarte bine pazita de verisoare si matusa.Sunt foarte sigura ca batrana bunica a murit cu durerea-n suflet ca nu a mai avut ocazia sa-si ceara iertare de la baiatul ei,pe care ea la iubit foarte,foarte mult.Va spun ca tatal meu niciodata nu si-a Servicii nistrat niciun fel de pastile,insa la aflarea vestii ca mama lui a decedat si el nu a fost anuntat,aceasta veste a pus amprenta foarte tare pe sanatatea lui,imbolnavindu-se cu probleme de inima.Va precizez faptul ca nici vecinii nu au stiut ca bunica decedase.Au aflat si ei in momentul in care au vazut preotul.Nici pomana in curte batrana nu a avut parte,i s-au impartit pachete in sat pe la vecini.Asadar,totul sa facut cu mare secret.URMEAZA intrebarea foarte importanta:daca pe casa safacut actul de vanzare-cumparare,se mai poate demonta acel act,se mai poate face ceva in aveasta privinta?ma informez datorita faptului ca i-mi doresc foarte mult sa i se faca dreptate tatalui meu,care a fost o victima a surorii lui,––se mai poate face ceva ca tatal meu ca si unul dintre copii mamei lui,sa-si revendice drepturile lui?Va rog tare mult sa ne sfatuiti ce avem defacut.Astept raspuns de la dumneavoastra,si va rog tare mult sa luati seama de aceste randuri.Cu respect maxim va multumesc anticipat pentru citirea acestor randuri ,daca se poate sa-mi dati un raspuns urgent la adresa de email marinelaliliana94@yahoo.com.Va MULTUMESC
Buna ziua ,
Tatal sotului meu a decedat acum 10 ani , de atunci noi locuim doar cu soacra mea , intre timp aceasta doreste sa ne cedeze noua apartamentul in care locuim ,problema este ca sotul mai are o sora care este plecata in strainatate de 7 ani ,in tot acest timp noi ocupandune de soacra mea . Intrebarea ar fi ce anume se poate face canoi sa ramanem in apartament ,mentionez ca probabil cumnata mea va dorii partea ei …multumesc
Astept raspunsul Dvs.
buna ziua ! in cazul in care unul din parinti a murit si avea datorii la banca este cumva posibil ca banca sa ceara banii de la copii? multumesc !
buna ziua, va rog frumos sa imi sputi daca esti posibilitatea ca o proprietate sa fie trecuta pe alt nume in conditiile in care aceasta proprietate a fost parasita (proprietara a plecat de 5 ani in turcia) si toate datoriile au fost platite de fratele proprietarei care ia si dat jumatate din suma sa-si cumpere aceasta proprietate..exista sanse ca fratele sa treaca casa pe umele lui?multumesc!
Buna ziua am facut un credit ipotecar pe casa an care locuiesc, ea fiind pe numele parintilor mei, se poate trece acum pe numele meu cu ipoteca facuta? Va multumesc!
Buna ziua,parinti mei sunt certati,nu se mai inteleg de ceva timp,sunt trecuti amandoi in contractul de casa mama fiind prima in contract,tatal meu vrea sa aduca o alta femeie in casa,vrea ca mama sa bage divort ca el nu are bani si sa se imparte si bunurile el vrea sa se aleaga si cu acestea se poate face un alt contract de casa? Sau daca poate face mama ceva in cazul asta sa poata scapa de tata,Sau cum sa il fac pe tatal meu sa plece sa o lase pe mama in pace,sa poata sta si ea linistita,multumesc o zi buna
Buna ziua,eu sunt casatorita si am o fiica de 13 ani ,locuiesc cu mamacare este proprietara casei unde locuim . Imi poate face doar pe numele meu act de vinzare cumparare a acestei case (mama nevrand ca sotul meu in caz de ceva sa ceara patrte la casa)sau se poate face act pe numele fiicei melesi in ce conditii .Va multumesc
Feciorul meu casatorit doreste sa transfere un apartament cu trei camere pe numele meu si al sotiei,excludem actul de vanzare-cumparare.Mentionez ca doreste acest lucru intrucat a dobandit o alta
locuinta in alt oras.Impozitele sunt platite la zi,imobilul este inscis in cartea funciara.Care sunt celelalte modalitati de transfer.El doreste sa faca acest lucru in mod gratuit.Multumesc pentru raspuns.
buna ziua an anul2000 am cumparat un apartament cu fosta mea prietena dupa 2 luni ne-am despartit ia a plecat an italia sii nu sa ma-i intors de atuncii eu platesc singur toate cheltuielile care nu sant putine pe ea nu o ma-i intereseaza nimic antrebarea este cum pot dobandii apartamentul an antregime pentru ca acum sta sa cada fiind nelocuibil deci eu am platit singur impozit intretinere e.t.c de unul singur problema este ca daca ma pun sal renovez ma pot astepta la alte surprize sa-mi zica ca o intereseaza cineva i-mi poate da un sfat
daca parintii doreau sa faca unui copil donatie si la notar ei aveau deja actele de vanzare-cumparare si parintii au fost obligati sa semneze ce se mai poate face? daca dupa ce au facut actu exista certuri intre parinti si copil ce se poate face?
Salve,tatal meu vrea sa-mi treaca apartamentul pe numele meu,el este divortat ,iar eu sunt majora,cum trebuie sa procedam?va multumim anticipat.
Buna ziua, sunt casatorita ,am doi copii si un apartament dobandit in timpil casatoriei ,sotul meu in 2013 a avut o societate, era asociat unic ,fara bunuri pe societate ,acum nu mai functionaeza si am ramas cu datorii la stat . Nu avem de unde sa le platim,vreau sa stiu daca exista posibilitatea ca statul sa imi i-a apartamentul.
Buna ziua..am o intrebare la dv.. acum 7 ani am facut un credit ipotecar pt un ibobil,dupa 4 ani de nu am mai putut plati creditul bancar din anumite motive, acum 1 zi am primit un plic la usa de la executorul judecatoresc ca in termen de 15 zile se aplica executarea silita…eu mai deti un apartament pe numele meu…intrebarea este..daca il vand apartamentul care nu este ipotecat fiului meu cu act de vanzare cumparare fara nici un drept..pt ca banca nu o sa recupereze toata suma de la acel imobil care il va scoate la licitatie…e posibil sa il atace pe celalant in cazul care e vandut fiului meu?..va multumesc anticitat…
buna seara. am si eu o problema cu mostenirea binici mele. bunicul a murit de 17 ani si dansa nu a pornit taxa de succesiune acum avand probleme cu unul din fii dansei. poate sa vanda pamanrul si proprietatile sale celuilalt fiu doar cu un contract de vanzare cumparare.
Buna ziua,
Va aduc la cunostiinta urmatoarea speta:
parintii au contractat un credit de nevoi personala in urma cu 2 ani pe numele lor. La 4 zile mi-au cumparat masina,pe contractul de vanzare cumparare sun eu titular. Acum, deoarece a intervenit un divort,fara partaj, tatal, doreste restituirea contravalorii acelui credit ,fie prin vanzarea masinii de catre mine, fie prim preluarea de catre mine a ratetelor.
Ma ameninta ca se va duce in justitie si va demonstra ca acel credit a fost facut pentru cumpararea masinii.
Are temeiul legal sa faca acest lucru? ma poate obliga sa ii restitui suma pe care a dat-o pe masina? In conditiile in care, perioada scursa de la aprobarea creditului,( semnarea efectiv a contractului de ctreditatre) pana la incheierea contractului de vanzare-cumparare autoturism au trecut 4 zile.
Va multumesc anticipat.
Bina ziua am citit. Mai. Multe. Antrebari si raspunsuri am. Si eu. O antrebare an anul. 1998 am divortat la care cele doua fetite mi -au fost ancredintate mie dupa 7 Ani Mama lor. A decedat. Bunici. Fetelor din. Partea mamei pot sa faca. Act. Pe casa unde locuia si. Mama lor. Unui alt copil fara acordul nepoatellor?
as dori sa va intreb,daca socrii mi-au vandut apartamentul actual,mie si sotului meu,iar dupa un timp se ajunge la un divort,doar ei ar avea dreptul la el?va multumesc…
O intrebare as vrea sa va pun ..daca tatal vitreg ma trece pe numele lui..am dreptu la locuinta?el ne avand alti copii.insa are nepoti si frati, ei au vreun drept?astept un raspuns
sotia mea vrea sa bage divort de mine si avem un teren pe numele nostru terenul acela se poate imparti
Sot-sotie, avem contract de vanzare pe un teren (suntem ambii inscrisi ca proprietari). Dorim sa construim o casa doar pe numele sotiei. Se poate asa ? In acest caz, la intabulare, casa va avea un singur proprietar ? Ce efecte ar putea avea acest lucru ? Multumesc ! Cu respect !
a fost cumparat pe numele a doi frati de catre mama lor un apartament. Unul din frati este divortat iar celalalt fiind c?s?torit a intrat si sotia automat in contract.Acuma sotul doreste ca sotia sa dea declaratie ca nu are nici un drept la apartament. Se poate? Va rog astept raspuns.
Am si eu o nel?murire. Am o casa împreuna cu so?ul meu ce a decedat. Împreuna avem un fiu de 11 ani. Pot vinde casa dac? fiul e minor in vederea cump?r?rii unui apartament?
vreau sa cumpar o casa dar proprietarul are doar un titlu de proprietate pe numele unei batrane care nu stiu ce grad de rudemmnie sunt. batrana mai are o sora si o nepoata care spun ca nu doresc nimik dela acea casa .ce act asi putea face ca ei sa nu dezbata taxa de succesiume . sau daca pot face macar o chitanta notaroala cum ca primeste bani ptru acel imobil . VAROG DACA SE POATE UN RASPUNS MULTUMESC
Buna seara…ca in multe alte familii cu frati am si eu o „nelamurire”,tata a decedat si am facut succesiune dupa jumatate de apartament iar eu am devenit mostenitor dupa ce mama si fratii mei au semnat ca renunta la parte, cealalta jumatate a lui mama a cumparato logodnica mea(vanzare cumparare)problema este-poate fi atacata jumatatea mea de vre-un frate?
mama-fiica avem act de vanzare cumparare din 2005, cu drept de locuit in apartament mama pana la deces
,mama s- imbolnavit are diacnostic dementa alzaimer,se afla la o casa de batrani privat
se poate vinde apartamentul in conditiile in care si fiica este la pensie de varsta si suporta singura toate cheltuielile? Multumesc frumos!
Buna ziua.
Sunt divortata si vreau sa incep partajul.Tatal meu mi-a vandut un teren(in actul de vanzare-cumparare apare trecut si fostul) si mi-a dat si bani pentru ridicarea unei case.Acum fostul vrea jumatate din tot. Intrebarea mea este daca pot anula actual de vanzare-cumparare? Mentionez ca vanzarea sa facut doar in acte eu neplatindui tatalui meu nici o suma de bani.Fostul chiar poate castiga jumatate tinand cont ca nu imi plateste nici pensia alimentara si ma lasat cu multe datoriile?
Multumesc. Astept un raspuns.
as dori sa stiu ce drepturi as avea eu la o casa cumparata in timpul casatoriei noastre de la mama lui printr-un act de vinzare cumparare pe care scrie numai numele lui
sotul meu a facut in 2008 un credit de nevoi personale pe atunci neffind casatoriti.in 2010 parintii mei ne-au dat un teren prin donatie.acum o sapt a prinit o executare silita.ce putem face pt a nu ne lua terenul?banca imi poate lua si mie bunurile sau doar pe cele comune?
buna ziua!daca soacra mea ia facut acte sotului meu vanz cump dupa decesul ei sa intre el in posesie si in schimb sotul meu dintr-o cauza trista a decedat ce se va intampla cu locuinta?ii ramane copiilor nostri sau ii ramane fratelui(ca soacra mea a avut 2 copii)sau cum se procedeaza?ast rasp.multumesc
Sarut mana sant Sorin si sant intr-o situatie delicata tatal meu a facut contract de vanzare cumparare cu fratele mai mic in 26,11.2004 pe 29.11.2004 a decedat fiind grav bolnav(ciroza hepatica).Santem 4 frati ceilalti 3 frati nestiind de CVC pana dupa decesul mamei in aprilie 2009 mentionez ca imobilul se afla in statiunea Baile Felix are 10 camere este tip pensiune si are 30 ari teren iar pretul trecut in CVC este de 1100000000 ceea ce la timpul respectiv a fost cca 28000 euro avand in vedere ca mp se vindea cu sume intre 100-150 euro.Am deschis proces civil in 2011 si in toate inscrisurile se spunea ca pretul a fost platit anterior semnarii CVC dar la intoragatoriul fratele a spus ca a platit a doua zi dupa semnarea CVC si nu poate justifica cu martori iar sotia sa in ziua in care sa semnat CVC ea nefiind prezenta la tranzactie. am cerut expertiza grafologica pe semnatura tatalui dar judecatoarea ne-a respins-o am cerut sa audieze martori pe surorile tatalui care sustin ca au fost prezente la momentul semnarii dar iar a refuzat am cerut expertiza imobiliara pe care a respins-o fratelui mai mic ia admis doi martori care s-au contrazis in declaratii si care declara fratele mai mic au fost prezenti la discutiile purtate anterior semnarii CVC au fost prezenti si la semnarea lui si la achitarea pretului.Unl din martori era plecat din tara de la inceputul lunii noiembrie 2004 pana in primavara lui 2005 iar celalalt nu a stiut de CVC pana la decesul mamei in 2009.Ne-a aprobat expertiza medico legala pe acte care sa facut pe niste copii partial lizibile{cum declara insusi comisia)si care a fost nici alba nici neagra am cerut contraexpertiza dar ne-a respins-o.Acum procesul sa terminat asteptam motivarea Sentinta a fost de respingere a cererii dar a respins si exceptia prescriptiei dreptului la actiune(fratele a invocat exceptia prescriptiei)Am vorbit cu avocatul si mi-a spus ca facem apel la Tribunal.As dori sa stiu ce sanse avem de castig.Judecatoarea de la inceputul procesului sa antepronuntat in mai multe randuri cu privire la sentinta ea ne-a dat de inteles ca respinge actiunea.Nu ne asteptam sa respinga si exceptia prescriptiei.Adevarul este ca ceilalti frati nu stiam de existenta CVC pana la moartea mamei iar de vazut l-am vazut in 2011 martie cand l-am scos de la OPCI desi i l-am cerut fratelui nu ni l-a aratat. Mai arat ca am avut 3 judecatori de la inceputul procesului primul a fost la prima sedinta al doilea la doua sedinte si ne-a acceptat expertizele grafologica si medico legala iar al treilea la urmatoarele termene.Procesul a fost la judecatoria Oradea nr dosar 15713/271/2011*.Cu multe multumiri.Sorin
As vrea sa va intreb, tatal meu sa despartit de mama cand eu aveam aproape 2 ani, mentionez ca nu au fost casatoriti niciodata, tata sa casatorit legal cu alta femeie dar nu au copii, ea are 5copii, apartamentul care l-a luat impreuna cu mama (nu mai exista actele doveditoarea, se dadea casa pt k aveai copii, cum era pe vremuri) , a reusit sa o scoata pe mama din contr si sa o bage pe noua sotie, as vrea sa stiu dc tata poate sa-mi fc vanzare-cumparare pe jumatate din casa sau testament f k ea sa fie prezenta, sau sa las lucrurile sa decurga normal dupa moartea lui (nu stiu dc o sa primesc ceva dupa decesul lui). Va multumesc si astept rasp!
Buna ziua.fiul bunicului meu (fratele lu tata) are o casa b?trâneasca trecuta pe rol de care bunicu meu ( tat?l sau) decedat fiind. Acesta vrea sa mio dea mie ca eu sa fiu proprietar.se poate sa îmi fac? acte vânzare cump?rare el avando pe rol. Repet o are doar trecuta pe rol . va multumesc
avem o casa care este pe numele bunicului socrul fiind singurul mostenitor, nu este casatorit cu soacra mea eu si sotul locuim cu ei. casa este de pamant cu 5 camere cum poate socrul sa ne dea in scris fara sa aiba drept si sora sotului la curte pt ca noi am mai renovat din cladire. socrul a avut o sora care a decedat care a locuit cu noi nu a avut sot sau copii succesiune dupa ea nu sa facut, se mai fac 2 succesiuni? cu ce sa incepem si cat ar costa cu aproximatie? banii se dau toti odata?va rog sa imi raspundeti. multumesc
Buna ziua! Tat?l meu de cand s-a c?s?torit a locuit in continuare in acela?i apartament cu mama lui , tat?l fiind decedat! Acum 10 ani bunica i-a vândut tat?lui meu apartamentul, ea continuând sa locuiasc? cu noi to?i in acela?i apartament si mama ingrijind-o, ea fiind b?trâna! M?tu?a mea, sora tat?lui spune ca dupa moartea bunicii are si ea dreptul acolo . E posibil sa mai poat? face ceva dupa ce apartamentul este cump?rat de p?rin?ii mei de atâ?i ani???
Buna ziua,vreau sa intreb: In Mai 2014 mi-a murit sotul,el avea un copil care nu vrea sa semneze actul de mostenitor.in afara de casa avem si o masina .in ce conditii pot sa vind eu masina care se degradeaza in timp.
Buna ziua, as dori sa stiu daca parintii miei ,ambii fiind in viata au facut act de vanzare cumparare uneia dintre surorile mele( noi fiind sase copii in total) farà ca noi ceilalti sa fim de acord, c’è se mai poate face in instanta ????
Buna ziua,pot sa inchiriez o camera din apartamentul in care locuesc fara acordul sotiei?avand in vedere ca sotia a decedat
Buniciimei, PETRE M DUMITRU ?i MARIA au locuit în Galati pe fosta str, Sfin?ii Împ?ra?i nr. 66, actualmente Bd. Anul Revolu?iei din 1848, în locuin?a proprietate personal? care func?iona ?i ca pensiune pentru vânz?torii stradali. Dup? 1944, de frica ru?ilor, bunicii mei s-au întors în satul natal, Gorune?ti-B?lce?ti jud. Vâlcea, unde în 1977 au primit de la Prim?ria Gala?i suma de 18.000 lei vechi ca desp?gubire a expropierii unei p?r?i a loca?iei ca urmare a sistematiz?rii stradale. Fiind unicul mo?tenitor al mamei mele care era unic? mo?tenitoare a bunicilor mei, v? rog s? m? ajuta?i s? intru înposesia mo?tenirii.V? mul?umesc anticipat !
Vreau sa stiu ce drepturi am asupra unui apartamanet ca proprietar, daca tatal meu imi este tutore din cauza ca nu am cu ce sa imi intretin apartamentul ? Poate inchiria sau vinde apartamantul fara consimtamantul meu ? De asemenea este posibil sa ramana el cu apartamentul ?
sot -sotie avem 2 fetite una este la mama ei si una la mine , mama fetitei a plecat in strainatate cum o pot ridica fetita de la parinti mamei nustiu nimik de ia no da la telefon va rog sa ma ajutati cu,n raspuns ce acte imi tr mama fetei na facut nicio foie de incredintare ca lasa fata la parintii ei nici nustiu daca fata merge la gradinita sau daca e ingrijita cum trebuie pentru ca stiu ce conditi au
Am cumparat un imobil de la bunici cu contract de vanzare -cumparare ,clauza de intretinere,in localitatea Sarulesti,Jud.Calarasi.Acestia au detinut 6 ha..teren extravilant,conform actelor ce la detin in momentul de fata.
Intrebare:Am dreptul sa intru in posesia acestui pamant .Decedatii mai au doi copii.
Va multumesc anticipat
buna seara ,in urma cu 3 ani tatal meu mi-a facut contract de vanzare cumparare cu clauza de habitatie si intretinere pentru el o singura persoana,acum la varsta de 63 de ani pe care ii are doreste sa aduca o femeie in casa ,eu cu sotia mea care este si ea trecuta in contract nu suntem de acord cu aventurile lui si i-am interzis sa aduca pe cineva in casa ,de aici sa revoltat si vrea sa ne scoata de pe contract ,e posibil asa ceva?cum trebuie sa procedam sa nu pierdem apartamentul?mentionez ca aceasta clauza este respectata de catre noi.Cand am devenit proprietari pe apartament suntem si pe lucrurile existente in casa,acum nu ne da voie sa folosim lucrurile lui [aragaz,masina de spalat]dar ne cere sa respectam clauza,ce putem face in acest caz ?Va multumesc pentru timpul acordat .
Buna seara am si eu o problemaa parintii mei mia facut acte pe casa acum 2 anii antre timp afland ca actele care leam facut se poate ataca actul este de antretinere. Ceranduii notarului respectiv un act neatacabill si bn anteles mi la recomandat pe acesta . Cam ce este de facut an situatia data. Va multumescc
Mia dat soacra ap. Dar contractul vanzare cump.am facut la notar dar inca nu lam inregistrat la primarie mil poate ataca cumnatii mei rog ras cat mai repede multumesc.
In urma decesului tatalui meu am mostenit pe cote un imobil si un teren impreuna cu so?ia lui (dar mu mama mea) cu care a fost c?s?torit .As dori sa-mi spune?i va rog daca ma oblig? vreo lege ca eu sa semnez in vederea vânz?rii acestor bunuri comune pt faptul ca eu nu doresc vanzarea si nici cedarea a ceea ce imi apar?in de drept legal (adica cotele de mostenire aferente mie) intentia fiind sa locuiesc in imobil conform cotelor procentuale iar in vederea terenului s? imi p?strez cota adica bucata de teren in vederea unei constructii pe viitor.Acestea fiind spuse anticipat va mul?umesc pt un r?spuns referitor la cele ar?tate mai sus
Buna ziua.eu si logodnicul meu(nu avem acelasi nume) vrem sa luam un apartament prin credit la dezvoltator.putem trece apartamentul pe numele amandurora ( chiar daca nu avem acelasi nume)? Multumesc
Buna ziua bunicul meu a decedat si nu avea acte pe casa de la p?rin?i lui cum putem vinde cu acte ??
Buna seara
In urma celor citite mai sus, am inteles ca donatia este o alegere gresita. Am donat fiului: 600mp teren pe care este ridicata o casa la rosu. Donatia a fost facuta cu scutire de raport. Notarul ne-a pus in vedere dispozitiile art.1088 Cod Civil, cu privire la mostenitorul rezervatar, fiica, drept pentru care a fost mentionat in actul de donatie. Se mai noteaza: dreptul de uzufruct viager si interdictia de instrainare si grevare in favoarea donatarilor ( eu si sotul meu).
Cam nedreapta legea (art 1088) in cazul in care fiul si-a asumat marea raspundere pentru indeplinirea sarcinilor si obligatiilor pentru intretinerea parintilor pana la decesul acestora. Batranii sunt foarte greu de ingrijit; sunt multe responsabilitati; fiul este legat de o situatie cat timp traiesc parintii. Fiica, a uitat ca are parinti (si nu numai atat), iar la un moment dat isi aminteste ca are dreptul de a primi ceva de gratis. Nu-i rau pentru unii.
Dupa intocmirea actului de donatie, fiul s-a casatorit. Casa, la rosu, o vor termina impreuna
Va rog sa-mi spuneti:
– cat la suta i se cuvine fiicei, atunci cand fiul va trebui sa duca donatia pe masa succesorala
– cat la suta i se cuvine sotiei lui (in caz de divort) din investitia facuta impreuna pentru a termina casa
– care este situatia creata de un divort intre parinti cu privire la acest act de donatie.
Cu respect si multumiri
doresc sa fac un contract de vanzare cumparare intre mine si sotul meu, eu sa-i vand partea mea de teren pe care am cumparat-o impreuna .Se poate? Pot fi martori parintii npstrii?
Am si eu o intrebare … Parinti mei m.au dat afar din casa . Mama mai are inca 2 frati si eu as vrea sa imi treaca unul din frati ei casa pe numele meu ce ar trebui sa fac ca sa imi treaca unchiul meu casa adica ma refer ce acte si taxe ar trebui sa am si sa platesc si daca mama sau fratele celalant ar putea sa faca ceva impotriva mentionez ca unchiul meu nu este casa torit si nu are nici copii eu as fi mostenitorul cum ar fi dar sa nu ma poata da afar din casa alcineva … va multumesc
Buna ziua,
Matusa ( decedata de curand) a vandut un imobil parintilor mei. Ei vor sa imi faca act vanzare cumparare, dar s-a gasit o interdictie facuta de catre fostul sot si nu pot face actele. Intredictia a fost facuta inainte de a vinde matusa parintilor mei.Ce inseamna ??? Cum pot rezolva???
Buna ziua am o intrebare.vreau sa cumpar o casa si persoana de la care vreau o vanduto in rate iar acele rate nu iau fost date ea a spus ca a recastigato pt ca cumparatoru nu sia achitat ratele se poate sa fie nu fie adevarat si daca este acel domn care nu a achitat poate sa imi faca mie cv probleme daca o cumpar va rog dati raspuns.multumesc
Casa in care locuiesc este proprietatea bunicii care a decedat in 1998.Mama mea nu a facut acte pe casa si pamant cat a trait bunica mea si nici dupa ce a decedat.In 29.07.2014,a decedat si mama mea,ramanand in casa eu si tatal meu.Mama a avu o sora decedata in 2000 care avea trei fice.Deci de la moartea bunicii mele au trecut 16 ani si de la moartea surorii mamei 14 ani.In tot acest timp sora mamei si dupa ce a murit, fetele ei nu au cerut deschiderea de succesiune asupra casei si a pamantului,pana in 2012 cand ne-au amenintat ca ne vor da in judecata ptr.partea lor.Cand sora mamei s-a casatorit bunica mea i-a dat zestre cai,caruta,utilaje agricole,materiale de constructie si 2.5 ha de pamant.Mama urma sa-i revina casa si 2 ha de pamant si sa aiba grija de bunica.Casa a fost pe numele bunicii in actele de proprietate dar cad a fost facuta mama mea era casatorita cu tatal meu si locuiau impreuna ,toti participand la ridicarea casei.Am citit ca deschiderea succesiunii se face in maxim 6 luni de la decesul proprietarului.Daca in 16 ani nu s-a deschis nici o actiune de succesiune cine este sau poate deveni proprietar.In actele de la primarie este prins tatal meu.Parintii mei au platit taxe si impozite la primarie in tot acest timp,nu bunica mea.In speranta ca ma veti ajuta ,va multumesc
Buna seara. Fi?i amabil p?rin?i mei vor sa imi lase casa si o bucata de p?mânt. As vrea sa fac contract vânzare cump?rare cu uzufruct (drept de locuin?? cat tr?iesc)m – ar interesa daca poate fi atacat de c?tre sora mea dup? decesul unuia sau amandorura p?rin?i. Sau ar fi mai bine sa fac v/c fara clauza ? Men?ionez ca in urma v/c p?rin?i mei mai r?mân cu o parcela de p?mânt pe care as dori sa o las sorei mele. In momentul de fata rela?iile intre noi nu sunt prea bune si nici cu p?rinti mei nu se în?elege. De aceea ei vor sa îmi lase mie. Va mul?umesc!
Buna ziua..parinti mei vor sa sea casa cu act mie si fratelui meu..cum procedam suntem nevoiti sa facem doua carti funciare..va multumesc
Buna ziua! Anul acesta am nunta, mama mea are doua proprietati si nu vrea ca vreodata viitorul meu sot sa beneficieze de ele, cun se procedeaza? Multumesc!
Buna seara am ?i eu o intrebare tatal meu a murit acum 12 ani eu aveam 14 ani ?i fratele meu 11 ani mama a suferit un ?oc ?i nu a depus actele pentru pensia de urma?i drept urmare to?i ace?ti ani nu am beneficiat de nici un ajutor din partea statului ma putem recupera aceasta pensie dupa atata timp .va mul?umesc
Buna ziua bunica mea a devenit proprietara casei dupa martea bunicului meu au un baiat care stateau cu ei intre timp sa insutat si lucrurile sau schimbat dupa multi ani pleaca de acasa si cere bunici mele rescumparare pt imbunatatitile afuse casei in tot acest timp cu toate ca acedta nu ate nedun tip de documet care sa demonstreze acest lucru un ardin zudecatoresc decide ca bunica mea trebuie sa ii dea fiului sau o suma de bani si esecutarea vanzari imobilului vreau sa stiu daca e posibil cu toate ca bunica e proprietara ca cineva sa ii vanda casa
buna , sunt singura la parinti…tatal meu vrea sa vanda casa , se poate daca mama nu e de acord si daca are copii? mul?umesc.
Tatal vinde fiului in 2010 un apt prin contract de vanzare cumparare cu uzufruct .Fiul doreste sa vanda apt ,parintii fiind de acord.Fiul se intreaba daca dupa moartea tatalui o sora dintr-o casatorie anterioara a tatalui poate sa mosteneasca parte din apt.,adica sa ceara despagubire.Daca Da renuntatea la uzufruct poate imbunatati situatia in favoarea lui?Exista vre-un act juridic prin care sa se revina la starea anterioara adica tatal sa fie din nou proprietar sa poata vinde el apt si sa-i dea bani fiului sa cumpere un nou apt?
Va multumesc.
Tata ne-a parasit pe cand aveam eu 17 ani acuma am 26. Apartamentul este doar pe numele mamei in contractul de vanzare cumparare intre fostii proprietari si mama deoarece tata nu prea a fost prezent in vietile noastre. Apartamentul fiind cumparat acuma 23de ani, eii fiind casatoriti si atunci si acuma. Nu au facut demersurile pt divort pt ca mama nici nu a avut bani si nici nu am stiut nimic de tata. Acuma tata vrea sa se intoarca inapoi in casa care teoretic mi-a lasat-o mie mama si eu impreuna cu sotul am investit cateva mii de euro. Intrebarea e: mama poate sa imi faca mie act de vanzare-cumparare fara sa fie nevoie si de asa numitul „tata” care nu apare in nici un act al casei? Multumesc
Socrul meu inainte de a se casatorii a construit o casa cu atorizatie pe fratii lui,dupa ce s-a casatorit a mai facut o camera si o anexa separata ca fiind garaj si adapost pt animale. In urma cu treisprezece ani acesta s-a spanzurat din motive proprii, dar au impreuna un copil.ce drepturi are ea la casa daca a fost construita inainte de casatorie si avand in vedere ca doreste a-l da afara pe fiul ei cu tot cu copii pt ca ii place compania oamenilor vaduvi pe care ii aduce de ani buni in casa ,scandalul iscandu-se de la faptul ca fiul ei ii da afara si nu le permite sa stea in casa tatalui sau muncita cu sudoare.rog mult un ajutor
D-na Avocat
Multumesc mult pt articole interesant. Am o Intrebare…. Mama a decedat in 2011, Tata are 82 si este subred , eu locuiesc in EU din 1990, sunt cetatean strain, si nu mai am passport Romanesc sau buletin.
Nu am frati sau surori. Tata vrea sa mi treaca apartamentul pe numele meu. Ce methods may sfatuiti donatie sau vanzare ? Ce implicatii sunt pt taxe ? Ar if mai avantajos sa extend passport Romanesc ?
Va Multumesc in anticipatie
m-am nascut in 1950 ,certificatul de nastere este eliberat in 1956-asa scrie- si la parinti apare numele meu Mihalache dar toate celelalte acte ale parintilor mei sunt pe numele de MATEI inclusiv certificatul lor de casatorie si acum dupa decesul lor eu nu pot dovedi ca sunt mostenitorul de drept pentru ca alt nume . Unde pot rezolva acest caz poate unic?
Buna seara!Parintii mei sunt singurii care au ajutat la munca la camp,acasa,pe buniciimei care dupa multa munca fara pretentii ,dar cu cheltuiala au fost dezmosteniti.Erau parintii mamei,si se pare ca au facut un avt vanzare cumparare (fara a plati nimic),pe numele lor ramanand datori sa o ingrijeasca.tataia a cazut la pat so nu l au dus la medic,asteptand sa moara.a facut ceva la incheietura piciorului de unde i s a tras moartea.avea parkinson si a cazut cand a mers la baie.i a iesit piciorul din incheietura.mamaia a cazut la pat dupa ce a mancat dintr o oala si i a venit rau.ceva nu era in regula acolo.Acum ai mei au deschis proces si au trebuit sa aduca ceva martori la un moment dat,dar acestia au amenintat mai multe persoane din sat si multi au teguzt din cauza lor.Este normal sa faca asa ceva?pot ameninta?ptca cei care au fost pusi martori ,au fost de acord,dar acum vor sa scape,sunt amenintati.se permite asa ceva?
Va rog sa ma ajutati cu un sfat! Socrii mei au o proprietate la tara si au 4 copii unul dintre copii i-a facut testament tatalui inainte sa moara acesta fiind bolnav in care partea lui este data lor in totalitate fara acordul nimanui.Acum intrebarea mea este daca mama fiind in viata si doreste sa ai dea partea ei copilului care a avut grija de ea cum poate sa procedeze ca dupa moartea ei sa nu poata fi atacata specific ca succesiunea nu a fost facuta si situatia dintre cei 4 frati este destul de rea nu se pot intelege. Va rog sa ma ajutati va multumesc Ps( ce costuri implica?)
Buna ziua! Detin contract de vanzare-cumparare,cu clauza de intretinere.Tata a decedat,mama este in viata,dar nu am act pe terenul arabil al parintilor.Avand o sora ,pot instraina pamantul tatei ,fara acordul sorei mele?Mama il poate instraina fara acordul meu?Multumesc!
Bun? ziua,a? dori s? ?tiu daca ambii soti sunt proprietarii unei case ?i sunt ambii trecuti pe actul de proprietate, ?i unul din ?i vrea s? fac? împrumut la banca,poate gira cu cas?,f?r? acordul celuilalt so? ?i f?r? semn?tur? lui?Multumesc !
Buna ziua am si eu o intrebare la dvs. casa in care locuiesc eu si sotul meu are doi propietari adica;sotul meu care a primit jumatate din casa prin donatie de la bunica sa (conform legii art.1695 – 1707 – 1020 si art. 1091 ) iar cealalta jumatate de casa e trecuta pe mama sotului meu prin contract vanzare cumparare. mentionez ca doar eu si sotul meu locuiesc in aceasta casa iar cheltuielile si impozitele sunt platite de noi mama sotului meu e doar propietar in acte nu are aport la nimic din ceea ce inseamna ingrijirea sau intretinerea unei case. subliniez faptul ca noi am facut investitii majore in aceasta casa. intrebarea mea la dvs e urmatoarea : daca mama sotului meu nu doreste sa lase cealalta parte din casa sotului meu ( deoarece ea mai are doi copii ) de buna voie sau prin donatie si vine sa isi ceara jumatate de casa noi neavand posibilitatea sa ii oferim bani si nici nu dorim sa se vanda imobilul pt ca noi am investiti acolo ce se poate face daca se ajunge la o judecata legala. Vreau sa va subliniez inca o data ca noi am investiti foarte multi bani casa valoreaza mult mai mult fata de cat valora cand s-a facut contractul pe soacra-mea si nu dorim sa impartim cu ea nimic. daca cumva nu ne vom intelege amiabil si vom ajunge sa ne judecam prin lege putem avea castig de cauza ???
Buna ziua,
De o saptamana am cumparat un imobil, la notar totul a decurs bine mi sa spus ca actele sunt in regula si ca pot cumpara pretul minim a fost 23000e pe fiscal dar fostul proprietar dorea 30000e pe imobil asa ca am ajuns la o intelegere sa trecem pe acte 23 si restu in mana. Acum 2 zile am mers la noua locuinta si o vecina ma chemat la ea si mi-a spus ca in urma cu 2 zile notarul a venit disperat in curte sa ceara numarul fostului proprietar pentru ca este o neregula in acte, mai exact vecina mi-a spus ca fostul proprietar a dat o declaratie pe propria raspundere la notar in care declara ca nu este casatorit drept urmare contractul de vanzare cumparare sa facut iar notarul a trimis actele la cadastru pentru a ma nota pe mine in cf, actele au fost respinse pe motiv ca fostul proprietar este casatorit. Eu am platit actele la urgenta sa fiu notat in cf drept noul proprietar deci in cinci zile trebuia sa primesc actele, notarul nu ma sunat si a rugat-o pe vecina sa nu ma anunte in legatura cu problema ca incearca sa rezolve ea fara ca eu sa stiu. Presimt ca am intrat intr-o mare problema. Va rog orice sfat este binevenit … a mai trecut cineva prin asa ceva ??? ce e de facut ??? Cum sa incep si cu ce ?
tel: 0748501577
buna ziua
va rog sa-mi raspundeti la urmatoarea problema
Am cumparat de la socrii o casa prin act de vanzare-cumparare (prin care nu stim in momentul de fata daca este inclus terenul de sub casa automat prin actul notarial in sine sau trebuia specificat )- daca e posibil un raspuns pt aceasta situatie si cum se poate rezolva ca pamatul de sub casa sa apartina acesteia in mod legal
In acelasi mod a procedat si sora sotului care se afla in aceeasi curte, casa cumparata fiind un duplex .
Socrul a murit, soacra deschide succesiune pe terenul din curte si o casa aflata in aceeasi curte, separata.
In cursul anilor a intervenit un divort si casa a intrat in proprietatea mea deci fostul sot nu mai are casa(partea din duplex)
acum se va face succesiunea si el va mosteni o cota parte din teren + casa de la soacra impreuna cu sora lui,
Sa zicem ca nu sunt probleme intre noiprivind aceste lucruri ,ce trebuie apoi sa faca fostul sot pentru ca partea de teren( in special) dupa succesiune sa se alature casei care acum este pe numele meu ?Vrem sa facem aceste demersuri pentru ca cei 2 copii ai nostri mai tarziu sa nu-si sparga capetele cu incurcaturi. Vrem sa clarificam toate cat suntem in viata.
Daca sunt nelamuriri nr .de telefon este….
buna ziua, in urma cu 7ani sotul a impreuna cu concubinul mamei sale a cumparat o casa 50%a sotului meu25% w mamie lui 25 a concubinului, concubinul a murit , nu are copii doar doi frati! pot avea frati lui pretenti l casa ? se poate vinde casa? multumesc mult
mama traieste si eu mai am o sora cu care nu ma inteleg mama vrea sa vanda casa dar nu sa facut succesiunea.are sora mea dreptul la ceva din casa parintilor??precizez tata a decedat acum 15 ani
Buna seara!
Parintii mei au 4 copii: eu si cei 3 frati ai mei. Toti suntem casatoriti, iar la vremea casatoriei am lasat casa parinteasca, cu exceptia unui frate, care a ramas in aceeasi curte si casa cu parintii mei.
Acum cativa ani, pe ascuns, parintii mei au vandut imobilul si terenul ce le aveau in proprietate fratelui meu, cel care a ramas cu ei. Nu am vazut actele niciodata, dar am aflat de existenta lor si am mai aflat ceva: contractul de vanzare-cumparare are clauza de intretinere. Mentionez ca dupa data semnarii contractului, parintii mei nu au fost nicio clipa intretinuti de fratele meu, din contra ei au muncit si i-au dat numai lui roadele muncii lor: bunuri si bani. In plus, de cand s-a pensionat tata si mama, fratele meu a incasat constant pensiile lor si a folosit banii in interes propriu. Intre timp, tata a decedat, mama fiind cea care a suportat costurile inmormantarii. Pana sa moara, tata a avut nevoie de spitalizare, eu fiind cea care a chemat ambulanta si s-a interesat de el la spital, iar mama a fost cea care i-a suportat cheltuielile cu medicamentele, din banii de salariu, ea cumuland salariul cu pensia.
In aceste conditii, va rog sa-mi spuneti daca am sanse sa obtin in instanta nulitatea actului de vanzare-cumparare.
Va multumesc!
buna
va rog sa ma sfatuiti si pe mine in unele chestii.
Am 2 copii dintr-o relatie anterioara (15 si respective 17 ani) nu am fost casatorita legal si nici copii nu au fost recunoscuti de tatal lor)
m-am despartit de tatal lor cand ei erau inca mici. m-am recasatorit. nu am copii cu actualul sot. parintii mei vor sa -mi lase mie un apartament. as vrea sa stiu daca apartamentul v-a fi trecut pe mine si pe sotului copii mei nu vor avea drept decat dupa partea mea?
Cum as putea proceda sa beneficieze doar copii dupa decesul lui . nu as vrea nici sa sa-l dau la o parte chiar de tot.precizez ca as vrea sa fie trecut pe contractul de vanzare cumparare. se poate pune vre-o clauza in contract?
Buna ziua! situatia mea e urmatoarea: sotul are impreuna cu fosta nevasta un apartament, si un copil major. partajul inca nu a fost facut, el doreste ca partea lui din apartament sa o lase copilului. cum? nu stie inca. Si noi avem un apartament impreuna si un copil minor. Intrebarea ar fi cum am putea face astfel incat nici unul din cei doi copii sa nu fie pus in defavoarea celuilalt. Adica partea care i-i revine sotului din prima casatorie sa ramana copilului lor si partea din apartamentul nostru sa-i ramana copilului nostru. multumesc
Buna ziua. Sper ca puteti sa-mi raspundeti cat mai repede. Sunt casatorita de 18 ani dar stau impreuna de 20 de ani in casa soacrei mele. Am si doi copii , unul de 18 si unul de 12. Am cumparat apartamentul impreuna cu sotul meu de la ea dar avem dreptul legal la el numai dupa decesul soacrei mele. Daca eu vreau acum sa bag divort am vreun drept la acest apartament ? Sau am doar dupa deces?
Buna ziua!
Parintii mei vor sa-mi lase casa lor prin act de donatie (deoarece nu vor ca sotul meu sa primeasca jumatate din acest apartament in cazul unui divort – privit ca bun obtinut in timpul casatoriei)
Ei vor sa isi cumpere o garsoniera, iar noi ca sa ii ajutam trebuie si sotul meu sa fie de acord.
El nu este de acord cu actul de donatie si vrea un act de vanzare cumparare.
Mama nu vrea sa-l faca pe el proprietar prin actul de vanzare cumparare.
Mai exista vreo alta optiune in afara de actul de donatie si cel de vanzare cumparare care sa ii satisfaca pe amandoi?
Sotul sa nu intre in acte, sa nu fie donatie, sa nu fie act de vanzare cumparare?
Mai exista alte clauze care il pot scoate pe el din treaba asta, spre ex pentru cel de donatie sau cel de vanzare cumparare?
Sunt amandoi orgoliosi si inteleg punctul de vedere al amandurora.
Pana la urma o inteleg si pe mama ca nu vrea act de vanzare cumparare. Eu sunt mostenitorul legal, iar el e doar sotul meu… atat.
Dorim sa stim daca facem un contract de vanzare cumparare cu soacra mea si sotia mai are o sora si o cumnata din partea fratelui care a decedat ce putem ca sa nu mai intervina si ceilalti dupa ce soacra nu o sa mai fie?
aceasta a luat apartamentul dupa ce a divortat de sotul ei si bunul e luat doar de ia!
Buna ziua am si eu o problema Doamna Avocat si va rog mult sa ma ajutati, in urma cu 15 ani tatal meu care era in viata si inpreuna cu fratele meu mai mare au vandut casa ce apartinea parintilor mei mama fiind decedata si un teren de 2 h cu chitanta de mana la casa vanduta au fost si 3 martori la teren nu stiu daca au fost martori .aceste persoane care au cumparat casa si terenul cu chitanta de mana au platit impozitele la stat . problema e urmatoarea dupa ce tatal meu a murit sora mea care este una dintre mostenitori isi vrea dreptul , Mentionez noi santem 4 frati ,Mama mea murind primanu s-a facut succesiunea , deci cand tatal meu si fratele mai mare au vandut casa si terenul nu era facuta succesiunea .cum tatal meu era ingrijit de fratele meu s-au hotarat sa vanda tot si bani sa revina la cel care avea grija de tata. .persoana care a cumparat terenul cu chitanta de mana a decedat , la fel si persoana care a cumparat casa cu chitanta de mana a decedat , cei care au decedat si cel cu cumpararea casei si cel care a cumparat terenul au copii .As dori sa intreb daca noi copii ca mostenitori putemintra in posesia terenului si a casei ? care cum v -am spus a fost vandute cu chitanta de mana , V a pot spune ca dupa tot acest timp sora mea a inaintat actele pentru succesiune dupa moartea parintilor , Cumparatori cat au fost in viata au platit impozitul la teren si casa dar copii lor nu , CE ne sfatuiti sa facem ca dupa succesiune noi copii intram in posesia actului de casa si terenul in camp . noi il putem vinde daca cei care au cumparat cu chitanta de mana sant decedati , sau au dreptul copii lor ? problema e ca sora mea ca unul din mostenitori isi vrea dreptul , E posibil sa ajungem in tribunal cu copii celor decedati ar avea castig de cauza ? dar noi cum v-am spus devenim propietari dupa succesiune , astept raspunsul D-VOASTRA ,va multumesc
Am avut grija de un batran foarte mult timp,dar tot umbla cu acte ca sa imi lase casa dar a murit inainte sa reuseasca sa faca rost de ele.Daca l-as inmormanta as avea o sansa sa primesc casa?Am foarte multi martori ca mergeam acolo,el m-a lasat sa imi las lucruri de la mn de acasa ,chiar si haine de ale copiilor mei.
buna ziua asi dori sa ma lamuriti si pe mine cu o intrebare parinti mei vrea sa imi treaca un teren cu acte de vanzare cumparare pe numele meu si a iubitului meu dar eu sunt minora inca ce trebue sa facem ca sa iasa bine. SI mai am o intrebare cat timp dureaza sa le faci . multumesc astept un raspuns