Articole juridice de interes pentru angajati

Ce se intampla cu procesele dvs?

Traim vremuri complicate si, desigur, va intrebati ce se intampla cu problemele dvs juridice in aceasta perioada. Nu voi prelua pasajul din decretul prezindential care se refera la justitie, ci voi incerca sa sintetizez pentru dvs esentialul (cu mentiunea ca nu voi face nicio referire la litigiile din domeniul penal, ci doar la litigiile civile/contencios/minori si familie/litigii de munca):

  1. In aceasta perioada (cel putin o luna – perioada pe care s-a instituit starea de urgenta) NU se vor judeca decat cauzele extrem de urgente. Lista acestor cauze urmeaza a se stabili de catre Consiliul Superior al Magistraturii. Daca aveti un termen de judecata in luna ce urmeaza si litigiul dvs nu se incadreaza in lista cauzelor urgente, dosarul va fi amanat, fara a fi nevoie sa va prezentati la instanta. Din practica, am observat ca unii dintre judecatori acorda termene mai indepartate in vreme ce altii suspenda judecarea cauzelor, urmand ca noi termene sa fie stabilite dupa ridicarea starii de urgenta. Aveti in continuare lista cauzelor urgente in materie civila, astfel cum ele au fost stabilite prin Ordinul Presedintelui Curtii de Apel Galati:

-ordonantele presedintiale;

-plasamente in regim de urgenta, reintegrare minor aflat in plasament in familie;

-incredintare in vederea adoptiei;

-tutela, curatela, delegare autoritate parinteasca, internare medicala nevoluntara;

-suspendare provizorie executare silita, suspendare provizorie executare hotarare, suspendare executare hotarare;

-masuri asiguratorii, inclusiv asupra navelor;

-cererea debitorului de deschidere a procedurii insolventei

-cereri in proceduri de achizitii publice;

-litigii privind regimul strainilor intemeiate pe prevederile O.U.G. nr. 194/2002 (NU procedurile de azil);

-constatarea nelegalitatii grevei;

-ordine de protectie;

-evacuari in procedura speciala;

-procedurile de regularizare in cauzele prevazute de art. 1 din Ordin;

-lamurire si completare dispozitiv, ajutor public judiciar, reexaminari de orice tip, incompatibilitati, abtineri, recuzari, stramutari, in cauzele mentionate la art. 1 din Ordin;

-indreptari eroare materiala, conflicte de competenta, restituire cautiune;

– alte cereri care se judeca in camera de consiliu fara citarea partilor, exclusiv caile de atac declarate in cadrul acestora (ex. incuviintari executare silita, investiri cu formula executorie, numai cererile de valoare redusa pentru care completul dispune judecarea fara citarea partilor, cereri APJ fara citarea partilor etc.);

-orice cauze care privesc aplicarea Decretului Presedintelui României nr. 195/16.03.2020 sau masurile de prevenire/combatere a epidemiei COVID-19.

2. FOARTE IMPORTANT: Prescriptiile si termenele de decadere de orice fel nu incep sa curga, iar daca au început sa curga, se suspenda pe toata durata starii de urgenta. Asadar, daca aveti de formulat un apel, daca aveti de depus o intampinare, daca aveti de indeplinit orice act procedural supus unui termen de decadere, acest termen se suspenda pe perioada starii de urgenta. Sigur, nimic nu va impiedica sa indepliniti actul procedural in aceasta perioada.

3. Este de la sine inteles ca se suspenda orice activitate de lucru cu publicul a instantelor de judecata. Dosarele nu mai pot fi studiate in arhiva si toata comunicarea se va face exclusiv prin mijloace electronice (email, fax). De exemplu, daca aveti nevoie de un certificat de grefa (de mare importanta pentru cei carora li se suspenda permisul si contesta aceasta masura), cererea se transmite instantei insotita de taxa de timbru si certificatul va va fi comunicat tot in acest mod. Aceeasi situatie va fi si in cazul in care aveti nevoie de o sentinta judecatoreasca legalizata.

4. Toate dosarele noi se inregistreaza (actele se comunica in aceeasi modalitate electronica), procedura urmand a incepe, cel mai probabil, dupa aceasta perioada.

Lumea, inclusiv cea juridica, nu se opreste in loc. Doar se schimba o vreme. Cu cat mai responsabili vom fi, cu atat mai repede va trece aceasta stare. Sanatatea si siguranta noastra sunt mai importante decat orice.

Aveti grija de dvs!

Suspendarea contractului de munca – decizie de neconstitutionalitate

Suspendarea contractului de munca, din initiativa angajatorului, în cazul în care acesta a formulat plângere penala împotriva salariatului, este neconstitutionala, potrivit deciziei Curtii Constitutionale a Romaniei din data de 23.04.2015.

https://www.ccr.ro/noutati/COMUNICAT-DE-PRES-160

Ce inseamna ”cheltuieli de personal” in perioada rezidentiatului? Consecinte pentru medici.

O veste buna si pentru medicii rezidenti! ICCJ a hotarat ca sintagma ”cheltuieli de personal” nu include salariile primite de medic pentru munca desfasurata in perioada rezidentiatului. In practica, aceasta decizie lasa medicilor libertatea de a parasi spitalul chiar inainte de expirarea perioadei pentru care s-au obligat sa lucreze in cadrul aceluiasi spital dupa terminarea perioadei de rezidentiat. In situatia nerespectarii acestei clauze de catre fostul medic rezident, spitalul nu va putea pretinde restituirea sumelor platite ca salariu, ci doar eventuale alte sume investite in pregatirea profesionala a medicului. Pe site-ul ICCJ a fost publicata in extras decizia curtii:

Decizia nr.5 în dosarul nr.10/2014                               

Admite recursul in interesul legii formulat de Colegiul de conducere al Curtii de Apel Constanta si, in consecinta, stabileste ca:

In interpretarea si aplicarea dispozitiilor art. 6 alin. (71) din Ordonanta Guvernului nr. 12/2008 privind organizarea si finantarea rezidentiatului, aprobata cu modificari si completari prin Legea nr. 179/2008, respectiv art. 18 alin. (8) din Ordonanta Guvernului nr. 18/2009 privind organizarea si finantarea rezidentiatului, aprobata prin Legea nr. 103/2012, cu completarile ulterioare, prin raportare la art. 38 si art. 159 din Legea nr. 53/2003 – Codul muncii, republicata, cu modificarile si completarile ulterioare, sintagma <cheltuieli de personal> nu include salariile primite de medicul rezident pentru munca desfasurata in perioada rezidentiatului, iar drepturile salariale incasate nu pot fi restituite cu titlu de cheltuieli ocazionate de pregatirea profesionala, in situatia in care medicul rezident nu isi respecta obligatia asumata de a continua raporturile de munca pentru o anumita perioada cu spitalul in care a desfasurat programul de rezidentiat, chiar daca o atare clauza ar fi prevazuta in actul aditional la contractul individual de munca, incheiat in conditiile art. 196 alin. (2) din Legea nr. 53/2003 – Codul muncii, republicata, cu modificarile si completarile ulterioare.

Obligatorie, potrivit dispozitiilor art. 517 alin.(4) din Codul de procedura civila.