Ati divortat si instanta v-a incredintat spre crestere si educare minorul familiei, obligandu-va sotul/sotia la plata unei pensii de intretinere raportata la veniturile sale lunare. V-ati intrebat probabil cum veti intra propriu zis in posesia banilor presupunand ca el/ea (cel obligat la plata) este de rea credinta si nu intelege sa-si execute de buna-voie obligatia.
In practica, daca locul de munca al celui obligat la plata este cunoscut, instanta transmite si acestora o copie de pe hotarare urmand a fi infiintata poprirea pe veniturile debitorului. Asadar angajatorul sotului/sotiei ii va retine acestuia lunar suma de bani stabilita cu titlu de intretinere ce urmeaza a va fi trimisa. Aceasta e varianta fericita. Ori puteti duce chiar dvs. hotararea instantei (legalizata) la angajator pentru infiintarea popririi.
In situatia in care cel obligat la plata nu are un loc de munca stabil ori acesta nu este cunoscut (instanta va stabili pensia de intretinere (pensia alimentara) raportata la salariul minim pe economie din acel moment), nu va ramane altceva de facut decat sa va adresati unui executor judecatoresc urmand ca acesta sa faca demersuri pentru identificarea eventualelor venituri ale debitorului si sa-l constranga pe acesta (prin mijloace legale) sa va achite sumele datorate.
Trebuie sa stiti ca mai exista o posibilitate de „constrangere” a celui obligat la plata sa-si execute aceasta obligatie.
Art. 305 alin. 1 lit. c Cod Penal defineste continutul infractiunii de „abandon de familie” si anume: „neplata cu rea credinta, timp de doua luni, a pensiei de intretinere stabilita pe cale judecatoreasca” se pedepseste cu inchisoare de la 1 la 3 ani sau cu amenda.
Asadar, dupa ce va consultati cu un avocat, impotriva sotului rau platnic se poate formula o plangere penala pentru savarsirea infractiunii de abandon de familie (daca nu a platit doua luni consecutiv pensia de intretinere stabilita prin hotararea judecatoreasca). Despre aceasta posibilitate trebuie sa stiti urmatoarele lucruri:
– actiunea penala se pune in miscare la plangerea prealabila a persoanei vatamate iar impacarea partilor inlatura raspunderea penala. Deci, nu va fi cercetat pentru savarsirea acestei infractiuni decat daca dvs. ii faceti o plangere (ce poate fi retrasa in orice moment – aspect ce conduce la incetarea urmaririi penale) si de asemenea, impacarea partilor in orice faza a urmarii penale sau chiar dupa trimiterea in judecata conduce la incetarea procesului penal.
– plangerea o adresati fie politiei, fie direct la Procuratura. Anexati dovezi din care sa rezulte neplata – ultimele cupoane postale cu care ati primit pensia.
– daca nu va impacati, dar in timpul judecatii vi se achita pensia restanta, trebuie sa stiti ca instanta, in cazul in care stabileste vinovatia, va pronunta impotriva inculpatului o hotarare de condamnare cu suspendarea conditionata a executarii pedepsei.
De obicei asta e cea mai eficienta modalitate de a va obtine drepturile banesti restante. Oamenii au tendinta de a se panica teribil atunci cand vine vorba de un dosar penal. Atentie: pentru existenta infractiunii trebuie probate doua elemente esentiale: perioada de 2 luni de neplata a pensiei SI faptul ca aceasta neplata s-a facut cu rea credinta. Daca cel obligat la plata face dovada ca a fost in imposibilitate de a plati si nu a fost vorba de rea credinta, nu sunt intrunite elementele constitutive ale infractiunii. Dar as recomanda totusi asta ca o varianta extrema. Sa nu uitam ca e vorba de celalalt parinte al copilului dvs. iar o actiune de acest gen ii poate pata cazierul.