O veste buna si pentru medicii rezidenti! ICCJ a hotarat ca sintagma ”cheltuieli de personal” nu include salariile primite de medic pentru munca desfasurata in perioada rezidentiatului. In practica, aceasta decizie lasa medicilor libertatea de a parasi spitalul chiar inainte de expirarea perioadei pentru care s-au obligat sa lucreze in cadrul aceluiasi spital dupa terminarea perioadei de rezidentiat. In situatia nerespectarii acestei clauze de catre fostul medic rezident, spitalul nu va putea pretinde restituirea sumelor platite ca salariu, ci doar eventuale alte sume investite in pregatirea profesionala a medicului. Pe site-ul ICCJ a fost publicata in extras decizia curtii:
Decizia nr.5 în dosarul nr.10/2014
Admite recursul in interesul legii formulat de Colegiul de conducere al Curtii de Apel Constanta si, in consecinta, stabileste ca:
In interpretarea si aplicarea dispozitiilor art. 6 alin. (71) din Ordonanta Guvernului nr. 12/2008 privind organizarea si finantarea rezidentiatului, aprobata cu modificari si completari prin Legea nr. 179/2008, respectiv art. 18 alin. (8) din Ordonanta Guvernului nr. 18/2009 privind organizarea si finantarea rezidentiatului, aprobata prin Legea nr. 103/2012, cu completarile ulterioare, prin raportare la art. 38 si art. 159 din Legea nr. 53/2003 – Codul muncii, republicata, cu modificarile si completarile ulterioare, sintagma <cheltuieli de personal> nu include salariile primite de medicul rezident pentru munca desfasurata in perioada rezidentiatului, iar drepturile salariale incasate nu pot fi restituite cu titlu de cheltuieli ocazionate de pregatirea profesionala, in situatia in care medicul rezident nu isi respecta obligatia asumata de a continua raporturile de munca pentru o anumita perioada cu spitalul in care a desfasurat programul de rezidentiat, chiar daca o atare clauza ar fi prevazuta in actul aditional la contractul individual de munca, incheiat in conditiile art. 196 alin. (2) din Legea nr. 53/2003 – Codul muncii, republicata, cu modificarile si completarile ulterioare.
Obligatorie, potrivit dispozitiilor art. 517 alin.(4) din Codul de procedura civila.